O calmare a situaţiei financiare europene nu se întrevede în următoarele săptămâni, toate datele arată că tensiunile se vor păstra iar o detensionare a situaţiei politice interne ne-ar ajuta foarte mult, a arătat joi, într-un briefing de presă, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.
"Suntem în faţa unor decizii majore pe care le vor lua, în perioada următoare, autorităţile europene. Probabilitatea este mare ca presiunile să continue, din acest punct de vedere, şi, în consecinţă, o clarificare, o detensionare a situaţiei politice interne ne-ar ajuta foarte mult, ar mări încrederea investitorilor", a explicat Isărescu.
Potrivit acestuia, pe plan extern se remarcă deteriorarea perspectivelor activităţii la nivel global în condiţiile unor aversiuni faţă de risc ale investitorilor şi ale incertitudinilor privind soluţionarea durabilă a crizei datoriilor suverane din zona euro. 'Această evoluţie suprapusă persistenţei tensiunilor politice interne generează ieşiri nete de capital cu impact nefavorabil asupra cursului de schimb al leului', a arătat guvernatorul BNR.
Pe de altă parte, acesta a menţionat că o parte din titlurile de stat emise în lei şi aflate în posesia nerezidenţilor au fost vândute. 'Cu alte cuvinte a crescut oferta de lei şi a crescut concomitent şi cererea de valută iar o asemenea mişcare are proporţii pentru dimensiunile economiei româneşti. E vorba aici de câteva miliarde de lei, după datele noastre, mai mult decât preliminare, dar aceste date urmează să le analizăm în continuare. Bineînţeles că influenţează piaţa valutară din România şi, în general, cotaţiile leului', a spus Isărescu.
Şeful băncii centrale a mai arătat şi faptul că nu se reînnoiesc la scadenţă liniile de credit ale unor bănci comerciale.
'Nu avem întreruperi ale acestor linii, dar observăm o înclinaţie mai