Este posibil ca un om sa traiasca permanent in virtute? Categoric, nu. Daca fiinta umana este supusa pacatului, atunci trebuie sa existe un antidot al acestuia. Care este acesta?

De-a lungul timpului, oamenii au cautat raspunsuri la aceasta intrebare in medicina, filosofie, astrologie, teologie etc. Se pare ca cel mai pertinent raspuns a venit din partea teologiei. Mai mult, ea spune ca atitudinea omului fata de pacat si virtute s-a schimbat: antidotul asupra pacatului nu mai trebuie cautat prin intrebari filosofice, ci trebuie trait si asumat prin intreaga vointa umana, ajutata de cea divina. Omul trebuie sa devina mai intai practic, pentru a deveni teoretic abia pe baza experientei mistice fara de care orice teologie este doar o stiinta oarecare, lipsita de forta transfigurarii si de har.

Pana in prezent, a existat un singur om care a invins definitiv pacatul, chiar si moartea: Iisus Hristos. Atunci cand a fost ispitit pe munte El a spus: "Indrazniti, Eu am biruit lumea", adica patimile, gandurile si pe diavol. El i-a aratat fiintei umane ca este posibila obtinerea desavarsirii, dar nu oricum, ci asumandu-ne cale suferintei, drumul crucii.

Pe de o parte, prin asumarea crucii si a suferintei lui Hristos "traiesti experienta celui ce-si da sufletul si zbaterea celui ce-abia s-a nascut. Iti dai sufletul si te nasti. Devii extrem de sensibil si in acelasi timp ramai neclintit, ca inmormantat de veacuri. Esti liber de tine insuti 'lasand toate si dezlegat de toate'. Ai alte legi, cele ale unei vieti vesnice si nepieritoare. Esti mort si viu in acelasi timp. Inexistent si atotputernic. Cazi in gol, te ineci si esti inundat de viata, ajungi la simtirea prezentei lui vesnice", asa cum ne spune Cuviosul Vasilios, in cartea "Intrarea in imparatie".

Pana si Arthur Schopenhauer, unul din cei mai mari pesimisti, care sperie omenir