Cei care au călătorit în Vest au remarcat, fără doar și poate, diferența dintre „bătrânii lor și ai noștri“. Ai lor lucrează la 70 de ani, merg pe munte și la petreceri. Ai noștri vor să se pensioneze și să stea (cu excepțiile de rigoare)

Reprezintă înaintarea în vârstă o povară? Creșterea frecvenței bolilor, a insomniei, a epuizării arată că, măcar dintr-o perspectivă, cea a sănătății, îmbătrânirea nu este un proces ușor de suportat. Din orice alte puncte de vedere, însă, lucrurile nu stau chiar așa. Ba, dacă te iei după statistici, observi că e mai degrabă o chestiune de mentalitate – așa se face că în anumite țări (este vorba majoritar de nordul continentului) bătrânețea este doar un cuvânt, oamenii refuzând să-și schimbe stilul de viață odată cu apariția și adâncirea ridurilor.

Câteva exemple. Potrivit unui eurobarometru recent, vârsta medie la care belgienii se consideră bătrâni este de 67,9 ani; în cazul ciprioților, pragul urcă la 68,5 ani, iar în cel al olandezilor, depășește cu puțin 70 de ani. Întrebați până la ce vârstă s-ar simți confortabil să-și continue activitatea profesională curentă, italienii, suedezii și olandezii răspund că până după 64 de ani. Ar trebui oamenii să aibă voie să mai lucreze după ieșirea la pensie? Cu siguranță, afirmă nouă din zece danezi și olandezi. Care ar rămâne, probabil, perplecși de cât de diferit văd această perioadă a vieții cetățeni din statele vecine.

Iar românii sunt cel mai bun exemplu: față de națiile sus-menționate, noi ne considerăm bătrâni încă de la 60 de ani, nu ne simțim în stare să ne continuăm activitatea peste 57 de ani (!), ba chiar cei mai mulți dintre noi, peste 60%, sunt convinși că ar trebui să existe norme clare care să interzică munca după atingerea pragului de pensionare. Alte cifre relevante pentru dispariția chefului de muncă al românilor odată cu creșterea