O întrebare din copilărie e titlul unei cărţi pe care Daily Telegraph o socoteşte pe drept cuvânt „fascinantă, importantă, neobişnuită şi actuală“ (autorii cărţii: Darian Leader şi David Corfield, Penguin Books, 2008). Citind, te confrunţi cu un val de prospeţime, prietenesc, robust, în plină zăpuşeală. Sunt examinate, pe lângă medicina ultraspecializată sau pasiunea publicului pentru „diagnosticul cert“, şi reţeta obligatorie, modul simplist de a atribui boala unei singure cauze când cauzele sunt multiple (ereditatea, microbii, ambianţa fizică, psihică, profesională, culturală, socială – pot furniza, fiecare, câte o cauză), precum şi inabilitatea evitării scurtcircuitelor stres psihic – boală fizică. În plus, autorii citaţi spun că „Medicina a pornit într-o direcţie dominată în mare parte de interese economice. Sistemul asigurărilor de sănătate decontează procedurile tehnice costisitoare şi nu dă niciun ban pe discuţia atentă şi amănunţită cu bolnavul“. Autorii descriu situaţii în care evenimente stresante, pozitive sau negative (cum ar fi: naşterea, căsătoria, moartea, nenorocirile, senzaţia de neajutorare, disperarea, teama ş.a.), dacă nu sunt reţinute în zona conştientă, dacă nu sunt comentate, descrise, ritualizate, ci învăluite în tăcere, pătrund direct nu în subconştient sau în inconştient, ci în corpul fizic, unde contribuie substanţial la producerea bolii. Apoi, memoria le ignoră. Psihologul le poate adulmeca urmele, dar tratamentul revine medicului. Despre originea psihosomatică a bolilor, aşadar. Psihicul nu produce singur nicio boală, dar nicio boală nu apare fără participarea psihicului. Scurtcircuitările apar în condiţii de in-comunicare. În consecinţă, pacientul ar trebui îndemnat, învăţat, încurajat să se exprime. Să-şi dezvolte creativitatea, imaginaţia, să se Publicitate deprindă cu dialogul, cu jocul, cu umorul, cu anumite ritualur