Bogdan Boza este un tânăr politician liberal, arestat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - DIICOT şi judecat, în prezent, împreună cu alte persoane din „lotul Mihail Boldea”, alături de deputatul democrat liberal.
Boza şi-a început cariera politică în organizaţia de tineret a Partidului Democrat, având nesăbuinţa să candideze împotriva Elenei Băsescu, la şefia formaţiunii. Prigonit din pricina faptului că a vorbit deschis împotriva „nepotismului” care l-a privat de ascensiunea în cadrul PD, Boza a părăsit partidul şi s-a înscris în PNL, devenind foarte vocal în criticile la adresa regimului Traian Băsescu.
Pe data de 16 ianuarie 2012, Bogdan Boza a organizat primul protest masiv din Bucureşti, la adresa lui Traian Băsescu, după ce acesta l-a atacat dur, la televizor, pe Raed Arafat.
Două luni mai târziu, Bogdan Boza a fost arestat de DIICOT şi, de atunci, a rămas în arest preventiv.
DIICOT Galaţi a declanşat urmărirea penală împotriva lui Bogdan Boza pe data de 27 noiembrie 2011. Conform lui Boza, niciun act de urmărire nu a existat în dosar în intervalul de timp scurs până la arestarea sa, nicio probă suplimentară nu fusese adunată, din momentul începerii urmăririi, astfel încât să se justifice măsura arestării.
Bogdan Boza consideră că aceste fapte îl îndreptăţesc să afirme că este un deţinut politic, că este în închisoare pentru că a organizat mitingul împotriva lui Traian Băsescu. Pentru a-şi argumenta pe larg acuzaţia, deţinutul Bogdan Boza a scris Jurnalului Naţional o scrisoare deschisă, începută în arestul IPJ Galaţi şi încheiată în Penitenciarul Rahova, chiar în ziua de 29 iulie, ziua referendumului şi a 132-a zi de arest pentru autor.
Publicăm această scrisoare fără a avea pretenţia că reprezintă, în sine, o dovadă a alegaţiilor lui Bogdan Boza. Însă acesta face afirmaţii in