Delegaţia FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale are astăzi prima întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor şi cei ai ANAF. Tot azi, experţii financiari se întâlnesc şi cu reprezentanţii patronatelor şi cu distribuitorii de medicamente. Până acum, oficialii FMI au vrut să afle mai multe informaţii despre banii reţinuţi pensionarilor şi modificările aduse Codului Muncii.
Pensiile şi legea asistenţei sociale au fost în atenţia delegaţiei FMI. Discuţiile cu Fondul Monetar au durat mai bine de 4 ore.
"Fondul Monetar Internaţional a dorit să vadă stadiul de implementare a acestor măsuri care au fost luate până în acest moment şi tot aşa o să urmărească 8 (...) şi cum se va aplica în continuare legea asistenţei sociale", a declarat Maria Câmpeanu, ministrul Muncii.
Delegaţia FMI a cerut ca legea privind ajutorul la electricitate şi gaze naturale să fie finalizată până în luna octombrie.
"În acest moment lucrăm împreună cu Ministerul Economiei la forma finală. Suntem într-un stadiu destul de avansat dar despre ce mai avem de făcut o să putem să discutam după finalizarea discuţiilor cu FMI. Discuţia finală va fi, cred, pe 9 august", a mai adăugat ministrul Muncii.
Ministrul Muncii a subliniat faptul că indemnizaţia pentru creşterea copilului va reveni la 85% din salariu. Mariana Câmpeanu susţine că in acordul din luna mai cu FMI s-a convenit ca banii sa fie restituiţi cât mai curând.
Printre temele prezentate s-a luat în calcul şi cum au evoluat contractele după noul Cod la muncii care a dus la scăderea numărului de contracte pe perioadă nedeterminată. În luna iunie FMI şi Comisia Europeană au acceptat creşterea salariilor bugetarilor la nivelul din iunie 2010.
Delegaţia FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale are astăzi prima întâlnire cu reprezentanţii Ministerului