Odată cu seceta încolţeşte şi sămânţa scandalui. Un băiat de 13 ani din Iaşi zace pe patul de spital, după ce un vecin l-ar fi bătut pentru că a încercat să fure o găleată cu apă.
Arşiţa care a uscat pământul a golit şi mare parte din fântânile comunei ieşene Popeşti. În sat, fântânile aproape au secat în lipsa ploilor. După o găleată cu apă ar fi intrat băiatul bătut în curtea unui vecin.
Presupusul bătăuş este o rudă a proprietarilor fântânii, care l-au surprins întâmplător pe băiat când încerca să scoată două găleţi cu apă. Deşi leziunile copilului sunt clare, apropiaţii presupusului agresor arată cu degetul spre altcineva.
Mama băiatului spune că acesta este lovit la faţă, la stomac şi la inimă.
"A fost depusă o plângere de către mama copilului, vorbim de un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului", a declarat Mihaela Abaza, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi.
Conflictul între cele două familii este unul mai vechi, presărat cu acuzaţii de violenţă de ambele părţi.
Specialiştii spun că în Iaşi, Vaslui şi Bacău seceta a uscat de mai bine de o lună albiile râurilor mici, ia nivelul pânzei freatice a scăzut şi el alarmant.