Pe jumătate corectă și, totuși, normală și normalizatoare. Acesta este caracterul deciziei Curții Constituționale a României (CCR) referitoare la amânarea unei soluții pentru Referendumul din 29 iulie 2012. Ipocrită, șmecherească și, îmi permit să spun, chiar nesimțită este reacția uneia dintre taberele politice implicate în această criză.

Pe jumătate corectă

Decizia CCR de amânare pentru 12 septembrie a deciziei privitoare la validarea/invalidarea sau ( posibilitate neluată în calcul până ieri) anularea Referendumului și reluarea lui ține cont doar de o problemă de formă. O problemă tehnică, legată de imposibilitatea de a oferi un răspuns dincolo de orice dubiu la întrebarea ”s-a îndeplinit sau nu cvorumul legal?”.

Problema de fond rezultă din însăși motivarea Deciziei nr. 731/10 iulie 2012 a CCR, prin care se stabilește cvorumul de prezență la vot a ”jumătate plus unu a cetățenilor înscriși în listele electorale”. Conform motivării, cvorumul se justifică pentru ca rezultatul final să reflecte voința reală a cetățenilor (Curtea reține că aceasta(cvorumul – n.a.) reprezintă o condiție esențială pentru ca referendumul să poată exprima în mod real și efectiv voința cetățenilor (sublinierea autorului)”).

Corelând cifrele oficiale maximale, pe de o parte, cu contestațiile legate de fraudarea votului (atât cele referitoare la corectitudinea listelor suplimentare, cât și cele legate de împiedecarea accesului la vot), pe de altă parte cu îndemnurile publice de boicotare a Referendumului, CCR poate (ar fi putut) să constate care este ”în mod real și efectiv voința cetățenilor”. Din acest punct de vedere, cifra corectă a numărului de cetățeni prezenți pe listele electorale reprezintă doar un reper tehnic la care se raportează celelalte elemente: fraudarea (prin orice mijloace) și împiedecarea (fie direct, prin rețineri de cărți de identitate, refuzul