Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful Nuclearelectrica: Ar putea veni şi alţi investitori la Cernavodă până în septembrie

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 3 august 2012 ·

Dumitru Dina, şeful Nuclearelectrica, un business de 375 milioane de euro în 2011, spune că nu este niciun motiv pentru care România să nu meargă mai departe cu programul său nuclear în ciuda faptului că de aproape cinci ani, cel mai ambiţios proiect energetic local, reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, bate pasul pe loc.

În ciuda impasului în care se află investiţia de la Cernavodă, Dina spune că până la termenul final pentru depunerea ofertelor angajante, 15 septembrie 2012, ar putea apă­rea şi alţi investitori alături de companiile din China şi Coreea de Sud care şi-au exprimat interesul pentru proiect.

"Cu încă două unităţi în operare dublăm producţia şi în acelaşi timp rezolvăm probleme de mediu care conform directivelor europene devin din ce în ce mai importante, energie la preţuri reduse pentru populaţie, securitate în operare şi asigurarea independenţei energetice. Sunt motive mai mult decât suficiente pentru continuarea dezvoltării sectorului nuclear în România", este de părere Dina.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Dumitru Dina, şeful Nuclearelectrica, un business de 375 milioane de euro în 2011, spune că nu este niciun motiv pentru care România să nu meargă mai departe cu programul său nuclear în ciuda faptului că de aproape cinci ani, cel mai ambiţios proiect energetic local, reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, bate pasul pe loc.

În ciuda impasului în care se află investiţia de la Cernavodă, Dina spune că până la termenul final pentru depunerea ofertelor angajante, 15 septembrie 2012, ar putea apă­rea şi alţi investitori alături de companiile din China şi Coreea de Sud care şi-au exprimat interesul pentru proiect.

"Cu încă două unităţi în operare dublăm producţia şi în acelaşi timp rezolvăm probleme de mediu care conform directivelor europene devin din ce în ce mai importante, energie la preţuri redus

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 3 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 10 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Volodimir Zelenski, după discuția de la Vilnius cu Nicușor Dan: „Îi mulțumesc pentru asigurarea că Ucraina poate conta pe sprijinul continuu al României”

HotNews acum o ora
Volodimir Zelenski și Nicușor Dan au avut luni o întrevedere bilaterală în marja summitului „București9” organizat la Vilnius. Cu această ocazie, cei doi au discutat despre eforturile diplomatice pentru pace și consolidarea sancțiunilor, iar Dan a c

Nereguli grave în marile magazine: ANPC dă amenzi de peste 2 milioane de lei

Mediafax acum 50 minute
Operațiunea a scos la iveală problemele grave din comerțul cu amănuntul. Rezultatul: amenzi de peste 2 milioane de lei pentru marile lanțuri de magazine. Comisarii au verificat cele mai frecvente plângeri ale consumatorilor: prețuri diferite între r

Ucraina propune o întâlnire între Zelenski, Trump și Putin. „Este crucial pentru avansarea procesului de negocieri”

Adevarul acum o ora
Ucraina a propus Rusiei luni, la reuniunea de la Istanbul, o întâlnire tripartită între preşedinţii Ucrainei, SUA şi Rusiei - Volodimir Zelenski, Donald Trump şi, respectiv, Vladimir Putin - între 20 şi 30 iunie pentru a impulsiona negocierile de pa

Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei

HotNews acum 12 ore
Karol Nawrocki, câștigător al alegerilor prezidențiale din Polonia cu 50,89% din voturi, este un istoric naționalist specializat în lumea criminală, boxer amator, care a obţinut sprijinul principalului partid de opoziţie, Lege şi Justiţie (PiS), dar

Premierul Donald Tusk va cere un vot de încredere în Seimul polonez. Decizie luată după înfrângerea suferită de candidatul coaliției la prezidențiale

HotNews acum 30 minute
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a anunţat luni că va cere în curând votul de încredere în parlament pentru guvernul său de coaliţie după victoria candidatului naţionalist Karol Nawrocki la alegerile prezidenţiale de duminică, relatează AFP şi Reu

Donald Trump şi Xi Jinping vor discuta ”probabil” la telefon săptămâna aceasta, anunţă Casa Albă

G4Media acum 12 minute
Preşedinţii american Donald Trump şi chinez Xi Jinping ”probabil” vor discuta la telefon săptămâna aceasta, anunţă luni o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, în contextul unor tensiuni comerciale mai puternice ca niciodată, relateaz

Nicușor Dan: „Un termen realist pentru formarea Guvernului este de două săptămâni”. Ce a spus președintele despre desemnarea premierului

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat luni de la Vilnius că un termen realist pentru formarea noului Guvern este de două săptămâni. El a subliniat că desemnarea unui premier va avea loc doar în momentul în care va exista o susținere parlamentară solid

Ștefan Popescu: „Am dat prea multă importanță vizitei lui Nicușor Dan în Polonia”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”, Ștefan Popescu, diplomat și analist român, a discutat despre viitorul Europei, dar și despre vizita lui Nicușor Dan în Polonia. Urmăriți aici, integral, emisi

Călin Popescu Tăriceanu, achitat definitiv în dosarul în care a fost acuzat că a luat mită 800.000 de dolari de la Fujitsu

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat definitiv, luni, de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul în care a fost acuzat de DNA că în perioada 2007-2008, când era prim-ministru, a primit de la compania Fujitsu Siemens Computer

Vremea

București
acum

24°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

16°/29°
mar.

17°/31°
mie.

16°/26°
joi

17°/29°
Constanta
acum

19°
lun.

16°/28°
mar.

16°/30°
mie.

19°/23°
joi

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/27°
mar.

15°/28°
mie.

16°/26°
joi

17°/29°
Timisoara
acum

25°
lun.

14°/29°
mar.

16°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/32°