- Editorial - nr. 150 / 3 August, 2012 Ce repede uita, uneori, romanii nostri! Cat de grabiti sunt, in precipitarea si indiferenta lor, sa treaca, in uitare nedreapta, meritele unor luptatori, inaintemergatori in bataliile istoriei neamului si din zilele noastre, pentru cauza nationala, pentru apararea demnitatii si a verticalitatii romanesti, pentru integritatea statala, pentru continuitatea, dainuirea noastra pe aceste meleaguri! Unul dintre bravii luptatori postdecembristi a fost Radu Ceontea, presedinte al Vetrei Romanesti si al Partidului Unitatii Nationale Romane, devenite, imediat dupa evenimentele din decembrie 1989 - caci revolutie n-a fost, ci mai mult lovitura de stat! - spaima UDMR, aceasta gaselnita diversionista nici uniune culturala, nici partid, ci un fel de struto-camila a inceputului de secol 21 si de mileniu trei. Cuvantul lui, al lui Radu Ceontea, rostit in arhiplina sala Polivalenta din TarguMures, de prin alte sali ale localitatilor Ardealului, ale Romaniei intregi, insufleteau, inflacarau! Cu haru-i dat de Dumnezeu celor alesi, el aprindea, in acele clipe grele ale Ardealului, flacara renasterii romanesti, imbarbata aici, pe meleagurile dintotdeauna ale stramosilor nostri, precum in vremurile de restriste cuvintele-indemn ale barbatilor inaintemergatori, intr-un avant al redesteptarii nationale, trimitand la versurile din "Un rasunet”, ale lui Andrei Muresanu, poezie devenita, dupa 1989, Imnul National al romanilor: "Murim mai bine-n lupta, cu glorie deplina,/ Decat sa fim robi, iarasi, in vechiul nost’ pamant!”. Inteligent, artist cu rara chemare, talentat, dar si invidiat, verbul lui Radu Ceontea, inflacarat, chema la actiune, la apararea demnitatii, a verticalitatii romanesti, la lupta impotriva detractorilor, a dusmanilor natiunii, a celor indarjiti sa sape la temelia statului national unitar roman, visand, cu nostalgia defunctei Regiuni