În situaţia în care Curtea Constituţională ar decide anularea referendumului, aceasta ar însemna anularea inclusiv a hotărârii Parlamentului de suspendare a preşedintelui Băsescu şi declanşare a referendumului. Declaraţia a fost făcută, astăzi, de prim-vicepreşedintele PDL, Cezar Preda.
„Eu, Cezar Preda, nu sunt pregătit să vă răspund în termeni juridici. Am văzut-o ieri pe doamna judecător de la Curtea Constituţională, Aspazia Cojocaru, care spunea că, în opinia domniei-sale, ar trebui anulat referendumul. Eu ştiu aşa, eu sunt inginer, când anulezi un referendum înseamnă că anulezi inclusiv hotărârea Parlamentului de declanşare a referendumului. Asta înseamnă a anula ceva. Dacă îl invalidezi, e cu totul altceva"“, a precizat liderul PDL.
Preda a mai spus că, în opinia sa, Curtea Constituţională va trebui să dea răspunsul în ceea ce priveşte termenul fixat pentru validarea ori invalidarea referendumului.
„ Eu cred că Curtea Constituţională, în ceea ce înseamnă funcţionarea sa, va da toate aceste răspunsuri, «de ce a dat termenul de 12 septembrie?», «de ce a dat 31 august?», «de ce a cerut hârtiile de la Ministerul Administraţiei, deşi primise două?», «de ce nu face asta peste o săptămână?», sunt răspunsuri pe care le va da Curtea Constituţională. Curtea Constituţională va trebui să dea aceste răspunsuri de ce şi cum a calculat necesitatea României de a avea o soluţie într-un anumit fel, nu PDL", a conchis prim-vicepreşedintele PDL.
Curtea Constituţională a anunţat, astăzi, că va analiza listele electorale permanente în baza cărora s-a realizat referendumul, mai devreme, adică pe 31 august, deşi iniţial stabilise ziua de 12 septembrie.