Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Află ce salariu are un judecător CCR

Publicat in Libertatea, vineri 3 august 2012 ·

După două zile de deliberări, cei nouă magistraţi ai Curţii Constituţionale nu au reuşit să ia o decizie privind validarea sau invalidarea referendumului din 29 iulie, aceştia amânând verdictul cu 40 de zile, până pe 12 septembrie, când se vor întoarce din vacanţă. După două zile de deliberări, cei nouă magistraţi ai Curţii Constituţionale nu au reuşit să ia o decizie privind validarea sau invalidarea referendumului din 29 iulie, aceştia amânând verdictul cu 40 de zile, până pe 12 septembrie, când se vor întoarce din vacanţă.

Până ce greii judecăţii româneşti vor da verdictul, românii vor trăi în incertitudine, neştiind cine e preşedintele ţării, leul o va lua razna, iar preţurile vor urca împovărător pentru noi toţi. Cei nouă magistraţi au amânat luarea unei decizii ferme, ei dorind să fie siguri că datele pe care le-au primit de la Biroul Electoral Central sunt cele reale, adică, la referendumul din 29 iulie, pe listele electorale au fost înscrise 18.292.514 persoane cu drept de vot, din care s-au prezentat la scrutin 46,24 la sută dintre acestea. CCR a cerut date de la Ministerul de Interne şi de la Institutul de Statistică, urmând ca până pe 12 septembrie să analizeze documentele şi dea verdictul, întrucât au existat mai multe contestaţii privind numărul de alegători din România. Ieri, ministrul de interne Ioan Rus a retrimis magistraţilor o înştiinţare că MAI nu are date exacte privind numărul de români cu drept de vot, cu toate că acest minister a organizat referendumul şi a pus la dispoziţia BEC datele după care s-a dat rezultatul final.

Cei nouă judecători ai Curţii Constituţionale nu pot spune că o duc chiar rău în România. Salariul preşedintelui Curţii este 16.000 de lei pe lună, iar al unui judecător simplu este 12.600 de lei. Menţionăm că salariul minim pe economie este 700 de lei.

Există o Lege numită “a referendumului”, nr. 3/2000, care s

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 4 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum 53 minute
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Ucraina afirmă că a lovit un aerodrom militar rusesc

News.ro acum 4 ore
Forţele speciale ucrainene au lovit sâmbătă aerodromul militar rus Borisoglebsk din regiunea Voronej, lovind un depozit de bombe cu planare şi un avion de antrenament, a declarat armata ucraineană într-o postare pe social media, relatează Reuters. A

Ce au spus Ciucă și Ciolacu când au fost întrebați despre avertismentele primite, în august 2024, că România riscă să intre în incapacitate de plată

HotNews acum 18 minute
Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae au primit, între august și decembrie 2024, mai multe informări privind riscurile deficitului bugetar, a dezvăluit Europa Liberă, care a publicat și documente. Contactați de publicație, Ciolacu a spus că defi

Consilier prezidențial: „Sunt prea multe comune/ Soluția este cu siguranță comasarea”

HotNews acum 42 minute
Radu Burnete, consilier prezidenţial pentru politici economice şi sociale, a afirmat, la Prima TV, că România are nevoie de o reformă administrativ-teritorială, în condiţiile în care actuala împărţire a judeţelor datează din anii 1960, în plină peri

Primul Legoland din China s-a deschis pentru vizitatori la Shanghai

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un uriaș Lego de 26 de metri (85 de picioare), numit Dada, i-a întâmpinat pe vizitatori la noul complex Legoland din Shanghai. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai

Platforma Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța pentru reduceri înșelătoare

Adevarul acum 3 ore
Platforma Shein a fost sancționată cu 40 de milioane de euro de Autoritatea Antitrust din Franța, fiind acuzată de practici comerciale înșelătoare legate de modul în care afișa reducerile de preț pe site-ul său.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/32°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°