Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. Olimpiada de la Londra şi patru autori britanici

Publicat in Observator Cultural, vineri 3 august 2012 ·

Spectacolul oferit de către regizorul englez Danny Boyle cu prilejul deschiderii Jocurilor Olimpice de Vară de la Londra – secvențele urmărite de peste un miliard de telespectatori au fost fabuloase – m-a făcut să plonjez în propria memorie afectivă. Imagini din Regatul Unit, călătorii, lecturi, corespondență – ani în șir, copilă fiind, am schimbat scrisori cu două doamne (din Lincoln și Manchester) –, spectacole, filme, cărți ale unor autori britanici. Așa că nu ar fi decît o simplă și fericită coincidență să punem cap la cap cîteva recente apariții editoriale românești cu imaginile ce vin de la Londra în aceste zile de Olimpiadă, cînd toţi părem interesaţi de sport şi de spectacol (românii au performanţe şi la Londra, cu destule medalii, ceea ce nu face decît să mă bucure; după referendum, am început să petrec minute bune urmărind transmisiile sportive de la Londra). - Prima carte despre care cu multă plăcere aș vrea să amintesc este volumul de povestiriSingurătatea alergătorului de cursă lungă (Editura Polirom, 2012, traducerea din limba engleză de Ciprian Șiulea, curată – obiectez doar la folosirea unor turcisme precum belea sau bucluc, cumva inadecvate pentru niște subiecte și o atmosferă strict britanice, altminteri) al lui Alan Sillitoe, cunoscut pe la noi mai ales datorită filmului cu același titlu în regia lui Tony Richardson și cu Tom Courtenay în rolul titular. Sigur că toate aceste pelicule ale corifeilor Free Cinema au fost bine prizate de cei care au tot frecventat cinematecile. Cine poate spune că nu i-a plăcut și că nu a fost impresionat de Privește îna­poi cu mînie, Viață sportivă, Gustul Mierii sau Billy Mincinosul? Dar surpriza vine abia acum: textul. Povestirea lui Sillitoe care dă titlul volumului – în care regăsim încă opt short stories, una mai miezoasă decît alta – se dovedește o bijuterie. Confesiunea unui adolescent care trăiește la mar

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu de amploare la acoperişul unui bloc din Slatina. Peste 20 de persoane evacuate

HotNews acum 32 minute
Acoperişul unui bloc de locuinţe din municipiul Slatina a fost cuprins, duminică, de un incendiu. Aproape 30 de persoane s-au evacuat ori au fost evacuate de către pompieri, transmite ISU Olt, citat de News.ro. Focul care a cuprins acoperişul unui b

Două baloane cu aer cald s-au prăbușit în Turcia. O persoană a decedat și mai multe sunt rănite

Ziua Constanta acum 42 minute
O tragedie s-a produs duminică în centrul Turciei, în apropiere de spectaculoasa vale Ihlara, în provincia Aksaray. Două baloane cu aer cald, folosite pentru turism, s-au prăbușit, provocând moartea unei persoane și rănirea altor 19, potrivit presei

Șeful unui ocol silvic, rănit de un urs care pe care încerca să-l împuște după ce anterior provocase pagube în gospodării

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful unui ocol silvic din judeţul Argeş a fost rănit, duminică, de un urs care anterior a provocat pagube în gospodării din localitatea Corbi, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții vi

FOTO Soț și soție, descoperiți în PTF Siret cu peste un milion de dolari ascunși pe corp. Detalii de la Poliția de Frontieră

Ziua Constanta acum o ora
O echipă comună de control, formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret, a descoperit o sumă impresionantă de bani - echivalentul a 1.400.000 de dolari - ascunsă pe corpul a două persoan

Incendiu uriaș la groapa de gunoi de lângă orașul Galați. Intervin pompierii

Mediafax acum 2 ore
Flăcările au apărut în noaptea de sâmbătă spre duminică. ISU Galați a anunțat că pompierii gălățeni au fost alertați cu privire la un incendiu izbucnit la groapa de gunoi din Șendreni. Inițial, la fața locului au fost trimise două autospeciale de st

Informații noi despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Medicii anunță că i se administrează oxigen

Adevarul acum 42 minute
Având în vedere situația medicală și complexitatea diagnosticelor, s-a decis menținerea internării fostului președinte Ion Iliescu în secția de terapie intensivă, a anunțat duminică Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, precizând

Ronaldinho, după ce a fost prezent la Sports Festival: Mulţumesc, România, pentru primire şi afecţiune

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul mare fotbalist brazilian Ronaldinho a afirmat, într-o postare în social media, că s-a simţit foarte bine în România şi că evenimentul de la Sports Festival, al cărui protagonist a fost, s-a bu

Tragediile se țin lanț în India. Un elicopter s-a prăbușit în nordul țării!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un accident aviatic s-a produs duminică în India. Un elicopter s-a prăbușit în nordul țării. La bord se aflau șase persoane, relatează știripesurse.ro. Un elicopter care transporta șase persoane s-a prăbușit duminică în statul nordic indian Uttarakh

Un român din Israel a rămas fără casă în urma atacurilor lansate de Iran – „Totu-i praf și pulbere, toată strada noastră”

Ziua Constanta acum 2 ore
Un român stabilit în orașul Rehovot, în centrul Israelului, a rămas fără casă în urma atacurilor cu rachete lansate din Iran. Exploziile au fost devastatoare, iar întreaga locuință a fost redusă la ruine. Mărturia românului, transmisă în exclusivita

Coloană de maşini de peste 3 km la ieşirea din România spre Bulgaria, la Giurgiu - FOTO

News.ro acum 3 ore
Şoferii care trec graniţa spre Bulgaria, pe la punctul de trecere al frontierei Giurgiu-Ruse, aşteaptă în coloană pe o distanţă de aproximativ 3 km, pentru a traversa Podul Prieteniei. Timpul de aşteptare este de câteva zeci de minute, în condiţiile

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/28°
lun.

17°/28°
mar.

19°/30°
mie.

18°/28°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/25°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

24°
dum.

14°/24°
lun.

18°/25°
mar.

19°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/25°
mie.

14°/24°
Timisoara
acum

28°
dum.

13°/28°
lun.

14°/31°
mar.

16°/28°
mie.

15°/29°