Încă un campionat naţional de fotbal a început, cu orgoliile şi aranjamentele sale, cele mai multe dictate de tot mai puternica mafie a pariurilor. Un nou campionat de fotbal, mai inutil ca alea trecute, deoarece cui foloseşte că „CFR” e campioană, că „Sportul studenţesc” a retrogradat şi Bistriţa a promovat ? Oricum, pe plan internaţional nici o performanţă nu se va ivi.
Un nou campionat naţional de fotbal, deversând o grămadă de preşedinţi ai cluburilor, care se dau zi de zi în spectacol, pe sticla televizorului, pupaţi bătucit în cur de o trupă de ziarişti sportivi, mari suflători în trompetele deontologiei.
Ţi-e şi greu să-l desemnezi pe cel mai respingător şi mai retardat dintre ei. O fi omniprezentul Gigi Becali, cel situat mai jos pe scara inteligenţei ca oile sale multe, mândre şi mai puţin cornute ca el ? O fi Porumboiu, care ţine la televiziune spiciuri mai lungi şi mai plictisitoare ca Fidel Castro ? Sau poate George Copos, veşnicul trăgător pe sfoară al foştilor şi viitorilor potenţiali cumpărători ai clubului „Rapid” ? Ori purtătorul de fes de la Piatra Neamţ, cu limba lui moldovenească, vorbită ostentativ ? Sau cumva ştersăciunea cu glas de cârpă, care îndreaptă spre echipa locală de fotbal banii puţini ai regiei de lignit ? Zău că nu ştii pe care să-l alegi: sunt toţi unul şi unul.
Mojicia lor dă mereu pe dinafară, dar îşi găsesc imediat scuza, zicând că au acest drept, deoarece investesc milioane de euro în fotbal. Ce minciună ordinară !
Ei nu investesc nimic în nici un sport, ei investesc doar în propria lor imagine. Fără televiziunile noastre idioate, care le preiau panseurile fără vreun discernământ, nici un preşedinte autohton de fotbal nu valorează doi parale.
Fotbalul i-a scos din deşertul anonimatului, fotbalul i-a spălat de rapăn – deşi murdărie a rămas -, fotbalul le dă putere. Dacă n-ar fi fotbalul, ar da declar