553.154 sunt în telefonia fixă şi 260.428 în cea mobilă
Dintre cele peste 500.000 de numere, 186.793 au ajuns la Vodafone, 184.775 la Cosmote şi 175.607 la Orange
Se portează mai frecvent utilizatorii cu abonament (75%) decât cei care folosesc o cartelă preplătită
Începând cu data de 21 octombrie 2008, când s-a lansat portabilitatea numerelor de telefon, şi până în prezent, s-au portat peste 800.000 de numere, a anunţat ieri Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), precizând că proporţia între numerele fixe şi cele mobile portate se menţine relativ aceeaşi, 68% din totalul numerelor portate, peste 550.000, fiind numere de telefonie mobilă.
"Până la data de 31 iulie 2012 s-au portat 813.582 numere de telefon, dintre care 553.154 numere de telefonie mobilă şi 260.428 numere de telefonie fixă", a anunţat ieri Autoritatea.
În cele două luni din anul 2008 în care portabilitatea numerelor a fost posibilă au fost realizate 15.681 de portări, în 2009 180.239, în 2010 221.219 numere, iar în anul 2011 numărul portărilor a fost de 260.256. Cele mai multe portări (34.696) au fost realizate în luna decembrie 2011.
De la începutul anului 2012 şi până la această dată au fost portate un total de 136.187 de numere, dintre care 96.820 au fost numere de telefonie mobilă şi 39.367 au fost numere de telefonie fixă (o medie lunară de 19.455 de portări). Anul acesta, cele mai multe portări au fost înregistrate în luna ianuarie (27.823 numere).
Bucureşti, Cluj şi Timiş, în topul zonelor cu cele mai multe portări
Cele mai multe numere de telefonie fixă au fost portate în Bucureşti (76.663 de numere), urmat de judeţul Cluj, cu 19.008 de numere portate, Timiş (14.740) şi Prahova (14.370).
În ceea ce priveşte telefonia mobilă, datele statistice arată că se portează mai frecvent util