Vedeta satului
- Te-ai născut într-un sat de munte din Hunedoara, în ţinutul magic al pădurenilor. Un sat ca la facerea lumii, suspendat între cer şi pământ, pe culmi de dealuri învelite în păşuni înflorite. Cum ai ajuns din Topliţa Hunedoarei, vârf de lance la ştirile Pro TV?
- Într-adevăr, sunt un copil de la ţară, din satul Topliţa, din apropiere de Hunedoara, dar un copil crescut într-o familie de intelectuali: mama a fost secretară, iar tata e profesor de sport, director de şcoală şi un om cu preocupări care se îndreaptă spre istorie, poezie şi artă, în general. Aşa că ai mei şi-au "analizat” fetiţa şi au văzut că, spre deosebire de fratele meu, care e cu şapte ani mai mare şi care era foarte timid şi ruşinos, eu eram un copil "de scenă”. La toate serbările de la grădiniţă şi apoi de la şcoală, eu ocupam cu aplomb locul din mijlocul podiumului şi niciodată nu-mi era de-ajuns să recit o singură poezie. Cum începeau aplauzele, eu anunţam că "Mai ştiu o poezie” şi apoi "Mai ştiu una” şi tot aşa, până când părinţii, spre disperarea mea, erau nevoiţi să mă smulgă, la modul propriu, de pe scenă. Apoi au remarcat că eram o povestitoare împătimită, relatam cu mare poftă tot felul de lucruri pe care le făcusem, le văzusem sau le auzisem, şi eram înnebunită să mi se citească poveşti. Motiv pentru care, de-altfel, deşi ai mei se pregătiseră să mă dea la şcoală de la 7 ani, eu am insistat să merg de la 6: voiam să învăţ să citesc mai repede, pentru ca accesul meu în lumea basmelor să nu mai depindă de părinţi. Aşa că, luând toate elementele astea în calcul, la un moment dat, când aveam vreo 8 ani, tata a aruncat în treacăt o vorbă: "Amalia ar putea să se facă ziarist”. Lucru care m-a supărat tare, fiindcă eu am crezut că ziariştii sunt oamenii care vând ziare şi, deci, "Numai atâta încredere are tata în mine?!”. (râde)
