Parte din amintirile lui Mihai Botoşan se păstrează neatinsă la Florian, fratele lui mai mare. Florin cum îi zic toţi. El nu s-a drogat. Mintea lui e ageră, îl ajută să vadă în trecut ca într-o apă limpede.
Ca orice copil al străzii, a încercat şi el o dată aurolacul, să nu fie mai prejos. Dar nu i-a plăcut. În primul rând fiindcă s-a mozolit pe faţă cu vopseaua aia. Era caraghios. Cu botul argintat, cu ochii căscaţi şi clătinându-se pe picioare parcă era capra de Anul Nou. Ceilalţi râdeau de el. Apoi, nu-i plăcea să umble murdar. Se spăla cel puţin o dată pe săptămână la baia comunală de la Griviţa. Iar hainele lui de cerşetor puteau fi poate mai vechi, poate cusute grosolan, dar nu murdare. A mai şi vomat până a simţit că se întoarce pe dos ca un ciorap. Nu i-a mai trebuit aurolac. N-a mai pus gura niciodată.
Florin, cum îi zic toţi, locuieşte într-o vilă nou-nouţă, cu două etaje şi mansardă, undeva pe lângă Dragonul Roşu, la marginea Bucureştiului. În jur sunt numai case mărunte, cu laiţe la poartă, ca la ţară. Cartierul e o rămăşiţă rurală a Capitalei, un membru bicisnic, întârziat din creştere, atârnând pe un trup viguros. Asfaltul a ajuns pe străduţa lui abia în campania electorală din mai-iunie 2012. Primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, a fost reales a treia sau a patra oară. Numărul mandatelor e la întrecere cu al stelelor de general.
Din canal în vilă
La poartă e parcat un jeep cât o garsonieră. Ochiul cât un vârf de ac al video-interfonului păzeşte cu discreţie intrarea. După un scurt protocol de identificare, Florin vine să deschidă. Un tânăr blonduţ, spânatic. Şi subţirel, să-l iei la subsuoară. Leit frate-său. Numai că faţa lui e vie, luminată. A celuilalt e tăiată de cute subţiri, întunecată de viciu şi de boală. În curte se învârt doi dulăi lăţoşi, doi urşi. Pot pune un om la pământ numai lovindu-l cu coa
