Patruzeci de zile. Răspunsul Curţii Constituţionale vine abia în septembrie, toamna se numără românii. Sau nu. Patruzeci de zile, atât mai avem până când vom avea măcar speranţa că apele se mai pot limpezi. Patruzeci de zile în care arca denumită România va pluti în continuare într-o derivă haotică şi sinistră, fiindcă va fi condusă tot de către cei care au adus-o şi până aici. Pentru că peste România a venit deja potopul.
Arca va intra la apă, Leul se scufundă deja. Între timp noi am încuiat uşile şi facem inventarul persoanelor cu drept de vot. Ne găsim în situaţia total absurdă în care un guvern îşi contestă propriile date, şi propriul referendum. USL-ul recunoaşte, aşa cum a recunoscut şi Mircea Geoană odată, când a fost întrebat dacă există prea mulţi ofiţeri de informaţii în România, că „nu ştim câţi suntem, în primul rând.” La adăpostul numărătorii, unii vor încerca probabil să schimbe din nou regulile de pe arcă, până când o voce de undeva de sus îi va pune din nou la punct; (pentru a câta oară în ultimele săptămâni?) Dar şi asta va merge doar până când ne vom trezi că de fapt nu mai vrem nici Europa, că nu mai vrem nici democraţie, că nu mai vrem nimic de la nimeni, vrem doar să ne facem de cap aşa cum ştim noi mai bine. Şi la finalul celor patruzeci de zile, dacă nu ne vor fi înghiţit deja apele, vom zări în sfârşit porumbelul care se va întoarce victorios cu o ramură de măslin. Iar pe cer, curcubeul: roşu… amestecat cu ceva galben…
Ne-au ajuns câteva săptămâni în care nu s-a mai respectat Constituţia, nu s-au mai respectat legile, s-au schimbat şi s-au călcat în picioare regulile jocului, săptămâni în care antenele au împroşcat în stânga şi-n dreapta cu minciuni mai toxice decât oricând, săptămâni în care ni s-a repetat cu insistenţă că 2+2=5. Nu cred că mai rezistăm încă patruzeci de zile.
Pagina de Facebook: aici.
Patruzeci
