Irina Mavrodin, 7 zile cu Alexandru Vona,

Editura Timpul, 2011

În primăvara anului 2000, Irina Mavrodin se afla la Paris, împreună cu fiica sa spirituală, tânăra şi strălucita lingvistă Irina Izverna-Tarabac (1970- 2007), pentru un stagiu prilejuit de o bursă. A fost momentul în care cele două au pus în practică un mai vechi proiect: o lungă convorbire cu prietenul lor comun, scriitorul Alexandru Vona, despre viaţa şi opera acestuia, urmând ca discuţia în trei să fie înregistrată, transcrisă şi publicată ulterior.

Aşadar, cele două Irine au transportat cu greu un reportofon vetust până la reşedinţa lui Vona, în Neuilly-sur-Seine unde timp de două săptămâni au avut loc cele şapte întâlniri, principiul director fiind acela de a pune un număr minim de întrebări, lăsându-i gazdei posibilitatea de a se exprima liber, alternând limba română cu cea franceză, într-un flux al amintirii şi al asociaţiilor specific curei psihanalitice. Mai apoi, la sugestia scriitorului, urma ca pentru textul final să se adopte o „soluţie eterogenă”, incluzând nu numai dialogul în sine, ci şi un „cadru” descriptiv şi narativ, oferind mai multe detalii asupra „facerii” din cele 7 zile.

Alexandru Vona a murit în 2004, Irina Izverna-Tarabac l-a urmat peste trei ani, aşa că planul iniţial a rămas numai pe umerii Irinei Mavrodin, care notează în Argumentul volumului 7 zile cu Alexandru Vona, publicat în 2011: „Acum eu am rămas singura din acel faimos trio plin de viaţă şi de proiecte, din acel trio glorios. Am rămas cu menirea de a plânge, de a-mi aminti şi de a scrie. Sau, mai bine zis, am rămas cu menirea de a scrie pentru a plânge şi a-mi aminti” (p.16).

Subintitulată Convorbire cu Irina Izverna-Tarabac şi Irina Mavrodin, cartea apărută la Editura Timpul ni se prezintă în egală măsură ca o restituire şi ca un document. Pe parcursul celor şapte