O minoră de 15 ani, din Prahova, a fost violată de tată, în mai multe rânduri. Fata a fost constrânsă să întrețină relații sexuale și după ce a fost plasată la un asistent maternal căruia i-a mărturisit, în cele din urmă, coșmarul prin care trecea.
Cea care a sesizat Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova violul a fost asistenta maternală căruia îi fusese încredințată fata. Pe fir au intrat și polițiștii, care au fost informați despre faptul că minora de 15 ani, aflată în plasament maternal profesionist, a fost abuzată sexual de tatăl său natural, S. Gheorghe, din Boldeşti Grădiştea.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au deschis o anchetă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol şi incest.
Din investigaţiile efectuate de poliţişti şi din probele administrate a rezultat că, după moartea mamei minorei, tatăl ei a întreţinut cu ea raporturi sexuale prin constrângere.
Tot din cercetările poliţiştilor a mai rezultat că după încredinţarea minorei în plasament maternal profesionist de către D.G.A.S.P.C. Prahova, S. Gheorghe a continuat să-şi caute fiica şi să o oblige pe aceasta să întreţină cu el relaţiile incestuoase.
În cursul lunii mai 2012, întrucât luase o notă mică la o simulare a examenului de capacitate, temându-se să nu fie reîncredinţată tatălui ei, minora a adus la cunoştiinţa asistentului maternal situaţia, apoi reprezentanţilor D.G.A.S.P.C. Prahova.
Minora a fost inclusă într-un program de consiliere psihologică a specialiştilor D.G.A.S.P.C. Prahova.
Tatăl denaturat a fost reținut și prezentat Tribunalului Prahova cu propunerea de arestare preventivă.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!