Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Istoricii nu vor ca Molotov să mai fie cetățean de onoare al Clujului

Publicat in Adevarul, vineri 3 august 2012 ·

Istoricii vor ca administrația locală să retragă lui Molotov, unul dintre semnatarii pactului Pactului Molotov-Ribbentrop, titlul de cetățean de onoare al Clujului. Ei mai spun că în acea perioadă se obișnuia să se acorde un astfel de titlu personalităţilor sovietice.

„Autorităţile din acea perioadă acordau astfel de distincţii personalităţilor sovietice. Ştiu că şi oraşul Sibiu i-a acordat acest titlu lui Molotov, însă nu mai sunt sigură dacă nu i l-a retras ulterior", afirmă şefa Direcţiei Judeţene Cluj a Arhivelor Naţionale, Paula Ivan.

Aceasta susţine că administraţia locală ar trebui să îi retragă lui Molotov titlul de cetăţean de onoare al Clujului, dar şi că lista cu persoane care au primit această distincţie ar trebui atent verificată întrucât există posibilitatea ca şi altor personalităţi sovietice să le fii fost acordată această distincţie.

Molotov, cetățeanul de onoare al Clujului

Academicianul şi istoricul Ioan Aurel Pop, totodată şi rectorul celei mai mari universităţi din Transilvania, este de părere că autorităţile ar trebui să îi retragă titlul de cetăţean de onoare al Clujului. „Molotov a fost un inamic al Romaniei și al micilor state democratice din preajma URSS. Ne-a adus daune și jigniri grave. Pentru rusi el este un erou, fiindcă la ei, oricine "slujește patria", sub orice regim (Lenin, Stalin, Hrusciov; Brejnev etc.), continuă să fie preamărit. Dacă știrea se confirmă, Primăria ar trebui să-i revoce post mortem titlul, pentru liniștea eroilor noștri, care au crezut în cauza României", afirmă I.A. Pop.

O altă părere are cel mai longeviv primar al Clujului de după Revoluţie, Gheorghe Funar. „Mi s-ar părea caraghios dacă Boc i-ar retrage acum titlul de cetăţean de onoare lui Molotov", susţine Gheorghe Funar, preşedintele PRM Cluj.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reţeaua de sănătate Regina Maria este preluată de Mehiläinen Group, cel mai mare furnizor privat de sănătate din Finlanda

News.ro acum o ora
Mehiläinen Group, cel mai mare furnizor privat de sănătate din Finlanda, a cumpărat integral Reteaua de sănătate Regina Maria, precum şi compania sârbă MediGroup, ambele deţinute de fondul de investiţii Mid Europa. Companiile precizează că nu vor ex

Avertisment ANM: Averse și cod galben de vânt

Wall-Street.ro acum 22 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări Cod galben de vânt, valabile, pe parcursul zilei de marți în 11 judeţe şi în Municipiul Bucureşti, şi miercuri, în alte opt judeţe. Potrivit meteorologilor, marţi, între orele 10:00 - 2

Tranzacție majoră pe piața medicală din regiune: Rețeaua de sănătate Regina Maria, cumpărată de un grup finlandez cu 115 ani vechime în domeniul medical

HotNews acum 41 minute
Mehiläinen Group, cel mai mare furnizor privat de sănătate din Finlanda, cu o istorie de peste 115 ani în domeniul medical, a cumpărat 100% din acțiunile REGINA MARIA și MediGroup de la fondul de investiții Mid Europa, cea mai mare tranzacție de pe

Ursul care a atacat salvamontistul din Predeal a fost ucis. Cei doi pui ai ursoaicei au fost relocați

Ziare.com acum 34 minute
Autorităţile din judeţul Braşov au anunțat marți, 1 aprilie, că ursul care a atacat și rănit grav un salvamontist a fost identificat și ucis. Comportamentul agresiv al animalului era cauzat de faptul că era o ursoaică cu doi pui. Animalul care dumin

Regizorul Andrei Şerban către ministrul Culturii în scandalul iscat de „Proorocul Ilie”: „E un moment foarte periculos în care trebuie să ne trezim la realitatea că foarte uşor se alunecă înspre o nouă formă de dictatură”

News.ro acum 33 minute
Regizorul Andrei Şerban, aflat la New York, i s-a adresat ministrului Culturii, Natalia Intotero, în scandalul iscat de spectacolul „Proorocul Ilie” de la Teatrul Naţional din Bucureşti, subliniind pericolul în care ne aflăm, provocând „tulburări ex

Frații Tate, chemați la sediul DIICOT. Măsura controlului judiciar va fi prelungită SURSE

Ziare.com acum 2 ore
Frații Tristan și Andrew Tate, au fost chemați la sediul DIICOT marți, 1 aprilie. Motivul este informarea lor cu privire la prelungirea măsurii de control judiciar, arată surse judiciare. Cei doi sunt acuzați de trafic de persoane și viol în dosarul

Netanyahu, audiat în dosarul „Qatargate”, instrumentat de Shin Bet. El denunţă o „anchetă politică”

Ziare.com acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu denunţă o anchetă politică după ce a fost audiat în dosarul ”Qatargate” şi acuză poliţia de faptul că i-a luat ”ostatici” doi dintre consilieri, relatează AFP. În acest dosar, apropiaţi ai premierului sunt susp

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru miercuri, 2 aprilie 2025

Libertatea acum 27 minute
Prognoza meteo pentru miercuri, 2 aprilie 2025, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

INS: Rata şomajului în luna februarie a crescut cu 0,1 puncte procentuale, la 5,6%, faţă de luna ianuarie

News.ro acum 2 ore
Rata şomajului în luna februarie a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,6%, ȋn creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea ȋnregistrată ȋn luna ianuarie a acstui an, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Rata şomajului în luna

Tir încărcat cu ţigări de contrabandă de peste 500.000 de euro, reţinut în vama Siret

G4Media acum 44 minute
Poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Siret – ITPF Sighetu Marmaţiei, în colaborare cu Autoritatea Vamala Română. au reţinut un TIR încărcat cu peste 2,6 milioane de ţigarete în valoare de o jumătate de milion de euro, a informat, marţi, purtătorul

Vremea

București
acum

13°
mar.

8°/16°
mie.

10°/17°
joi

8°/10°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

12°
mar.

9°/15°
mie.

8°/11°
joi

7°/8°
vin.

8°/12°
Constanta
acum

mar.

6°/14°
mie.

9°/12°
joi

9°/12°
vin.

6°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

7°/16°
mie.

6°/13°
joi

5°/13°
vin.

7°/13°
Timisoara
acum

14°
mar.

7°/17°
mie.

7°/16°
joi

5°/15°
vin.

6°/15°