Demisia lui Kofi Annan, emisarul special pentru Siria al ONU și al Ligii Arabe, deschide calea către o intervenție în statul arab pentru a înlătura regimul lui Assad. Declarația a fost făcută astăzi de adjunctul ministrului de Externe al Rusiei, Ghennadi Gatilov, relatează RIA Novosti.
Annan, care și-a preluat atribuțiile în luna februarie și a pus la punct un plan în șase puncte pentru soluționarea conflictului sirian, a anunțat ieri că renunță la mandat. „Kofi Annan a informat Naţiunile Unite şi Liga Arabă despre intenţia de a nu prelungi mandatul de mediator, care va expira la 31 august 2012", a precizat ONU, relevă AFP.
„Decizia lui Annan ridică o serie de semne de întrebare privind viitorul acestei țări. Kofi Annan este un mediator internațional onest, dar cineva vrea să-l scoată din joc pentru a deschide calea unor acțiuni în forță. Este evident", a scris Gatilov pe contul său de Twitter, relatează RIA Novosti.
Moscova considera eforturile lui Kofi Annan de a deschide un dialog direct între regimul lui Bashar al-Assad şi opoziţia siriană ca fiind singurul mod de a pune capăt celor 17 luni de violenţe, care s-au soldat cu aproximativ 20.000 de morţi, conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului.