Moartea a doi pacienţi de la Secţia de Psihiatrie a spitalului din Sighetu Marmaţiei este în atenţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş. Cei doi au murit după ce s-au încăierat, ieri după amiază. Primul, din cauza loviturilor, iar al doilea, în urma unui stop cardio-respirator.
Cazul extrem de grav a avut loc în Secţia de Psihiatrie a Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei. Din păcate, doi paienţi au avut o „decompensare", în termeni medicali. Unul dintre ei, un bărbat de 38 de ani, l-a lovit pe un altul, de 79 de ani, într-un moment de criză. În momentul în care au intervenit infirmierii, bărbatul mai tânăr, supraponderal, a devenit şi mai gresiv. „Patru infirmieri, abia au reuşit să-l imobilizeze şi să-i aplice cămaşa de forţă", a explicat directorul medical al spitalului, Ovidiu Godja. „În timp ce a intervenit personalul medical între ei, s-a constatat că se cianuzează şi face stop cardiorespirator, iar între timp, cel atacat, cel în vârstă, a fost agresat de un al treilea", a mai explicat directorul medical. Cel în vârstă a decedat în urma loviturii primite, iar cel tânăr, a decedat, cel mai probabil, în urma unui stop cardiorespirator. Cauza exactă a decesului, însă, se va stabili în urma necropsiei.
Directoriul medical a mai arătat că amândoi pacienţii erau diagnosticaţi cu schizofrenie. El a mai arătat că la nivelul spitalului s-a demarat constituirea unei comisii de urgenţă care se va ocupa de invstigarea acestui caz.
Şi Parchetul a luat cazul în vizor şi face acum cercetări la faţa locului. „Deocamdată facem cercetări, suntem la faţa locului", a spus Ioan Petran, din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Maramureş.
Mama bărbatului de 38 de ani a spus că l-a adus duminică la spital, după ce timp de câteva săptămâni, acesta a refuzat să-i ia tratamentul. „Nu era chiar aşa de rău, dar l-am adus să-i dea un trata