Fenerbahce Istanbul şi FC Vaslui au terminat la egalitate, 1-1 (0-0), miercuri seară, pe stadionul „Şükrü Saracoglu'' din Istanbul, în prima manşă a turului III preliminar al Ligii Campionilor.
Vasluienii au scos un rezultat foarte bun la Istanbul, după ce au deschis scorul prin Antal ('77), scăpând printre degete o victorie mare. Bekir Irtegün ('90) a egalat pentru Fenerbahce în min. 90.
FC Vaslui a făcut o primă repriză excelentă la Istanbul, în faţa unui stadion incandescent. Practic, echipa lui Şumudică a avut mai multe ocazii, unele chiar foarte bune, în timp ce Fener nici măcar nu a tras la poartă. Prima ocazie notabilă a fost semnată de tânărul Stanciu ('13), dar acesta s-a pripit într-o situaţie bună şi şutul a fost modest. Un minut mai târziu, Stanciu a fost ceva mai periculos, dar nu l-a putut păcăli pe Volkan ('14). Charalambous i-a dat şi el emoţii lui Volkan, dar lovitura sa de cap a trimis balonul un pic peste transversală ('23). Volkan s-a remarcat în min. 31, la şutul lui Marius Niculae din afara careului, dar şi la lovitura liberă executată de Sânmărtean, la care a acordat corner ('45).
Fenerbahce a început mult mai bine repriza secundă şi a pus presiune la poarta lui Coman. Fostul rapidist a fost la post însă şi în min. 65, când a tras Topal, şi la şutul lui Gönül ('74).
Pe fondul dominării gazdelor, vasluienii au recuperat în apropierea porţii lui Fener şi Antal a şutat superb de la 20 de metri deschizând scorul ('75).
Fenerbahce a reuşit egalarea în ultimul minut ('90), la capătul unui atac prelungit, prin fundaşul Bekir Irtegün, găsit nemarcat în careu. Ultimele secunde au fost incandescente la poarta lui Coman, dar rezultatul a rămas egal.
Manşa secundă va avea loc pe 8 august, la Piatra Neamţ.
CFR Cluj a învins formaţia cehă Slovan Liberec cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri seara, pe stadionul „Dr. C