Dispoziţia şi vocea
În EUPHORION nr. 5-6, Nora Iuga este prezentă cu o pagină de poeme, dar şi cu un interviu din care cităm: „Mi-am creat şi o teorie cu care mă mândresc. Autorul, pe parcursul unei cărţi, traversează dispoziţii (în germană Stimmungen). Dispoziţiile îşi cheamă vocea (die Stimme), nu le-o impune autorul. Graniţele sunt artificiale. De aceea pledez eu pentru cartea totală, fiindcă şi organele mele se află într-un singur trup a cărui existenţă e asigurată prin interacţiunea lor. Acesta este crezul meu, pe care mi-l urmez cu încăpăţânare – pentru că un om, mai ales un artist, nu are identitate dacă nu se distinge de ceilalţi. Mă întristează şi mă plictiseşte să constat că în literatura noastră avem scriitori atât de mulţi şi de buni, complăcându-se în captivitatea unui tipar stas, pe care receptarea critică, mai mult sau mai puţin obiectivă, îl consideră datorită unei inerţii inexplicabile, singurul gir al valorii.” Parcă, totuşi, teoria cu care se mândreşte poeta seamănă puţin cu inventarea roţii: căci fiecare scriitor autentic stă sub semnul acestui adevăr ce aparţine tuturor – starea interioară îşi inventează, îşi dictează vocea, tipul de expresivitate verbală. Oricum, interviul se citeşte cu plăcere şi confirmă ideea că Nora Iuga rămâne, intelectual, unul dintre cei mai tineri scriitori de azi.
O diatribă
În RAMURI (nr. 7) paginile de jurnal publicate de Gheorghe Grigurcu număr de număr cuprind, în dreptul zilei de 26 mai 2012, notarea unor ferme opţiuni etice prilejuite de dezvelirea unui bust al poetului Adrian Păunescu în Grădina Icoanei din Bucureşti: „Nu un bust al lui Ion D. Sîrbu sau al lui Radu Petrescu, ci al vajnicului patron al Cenaclului Flacăra. Nu unul al lui M. Ivănescu sau Leonid Dimov, ci al trubadurului la balcoanele lui Nicolae şi ale Elenei Ceauşescu. Nu unul al lui N. Steinhard
