Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crişan, "kilometrul 0" al ecoturismului în Deltă

Publicat in Romania Libera, vineri 3 august 2012 ·

La Crişan a fost inau-gurat, în prezenţa ambasadoru-lui SUA, Mark Gitenstein, primul cen-tru din cadrul proiectului „Iniţiativa Centrului de Ecoturism Rowmania Crişan" (CER). Este vorba de un proiect-pilot de antreprenoriat social, realizat de Asociaţia de Ecoturism România (AER) şi Asociaţia Ivan Patzaichin-Mila 23.

Printre instituţiile implicate în finanţarea proiectului se află Romanian American Foundation (RAF), Fundaţia pentru Parteneriat, a Programului de Granturi Mici-Fondul Global de Mediu (SGP-GEF) şi două companii, Aqua Carpatica şi Mol România. Centrul de la Crişan este primul dintr-o viitoa-re reţea de 10 centre Rowmania ce vor fi create în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Centrele de ecoturism din acestă reţea le vor oferi turiştilor din Deltă trasee de turism lent, cu ghidare şi interpretare atât la centru cât şi prin intermediul însoţitorilor în tururi, iar pentru tururile pe canale vor fi folosite canotci, ambarcaţiuni tradiţionale din lemn, confecţionate de meşterii din Deltă. „Ne-am propus lansa-rea iniţiativei Rowmania la Cri-şan, în mijlocul Deltei, pentru aceia care vor să descopere o alt--fel de Deltă, în mişcarea lină a unei canotci.

De aici se pot porni, astfel, călătorii către restul Rezervaţiei. Vrem ca până în anul 2014 să avem cel puţin 10 asemenea centre în Delta Dunării. Avem promisiuni de la autorităţile locale că vom primi amplasamentele necesare realizării lor. Şi vrem, totodată, să realizăm şi centre unde copiii să înveţe să dea la rame. Tot ce vom face în Deltă va rămâne comunităţilor locale. Noi doar coordonăm acest proiect", a declarat Ivan Patzaichin.

Gitenstein: Nu repetaţi greşelile noastre!

Ambasadorul Statelor Unite a declarat că este extrem de bucuros să poată participa la marcarea bornei kilometrice 0 a ecoturismului în Delta Dunării. El a mai adăugat că, din fericire, autorităţile din România p

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află azi dacă iese din închisoare. Instanța supermă, așteptată să se pronunțe asupra cererii de revizuire în dosarul Gala Bute

HotNews acum o ora
Fostul ministru al turismului Elena așteaptă joi ca magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) să aprobe cererea sa de revizuire a pedepsei formulată în dosarul Gala Bute. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Insta

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum o ora
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

Consiliul JAI decide astăzi dacă România va intra în Schengen terestru

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă, joi, la sesiunea Afaceri Interne a Consiliului JAI, care va loc la Bruxelles, Belgia, unde se va discuta adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asu

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

POLITICO: Emmanuel Macron şi Donald Tusk discută joi despre trimiterea de trupe străine în Ucraina după încheierea războiului

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron va discuta cu premierul polonez Donald Tusk despre desfăşurarea unei forţe postbelice de menţinere a păcii în Ucraina atunci când cei doi se vor întâlni joi, la Varşovia, au declarat pentru POLITICO un diplomat a

Orban afirmă că Zelenski a „respins” propunerea de încetare a focului de Crăciun

Mediafax acum 24 minute
„La sfârşitul preşedinţiei ungare a UE, am făcut noi eforturi pentru pace. Am propus o încetare a focului de Crăciun şi un schimb de prizonieri pe scară largă”, a scris Orban pe X, adăugând că a fost „trist” că Zelenski a „respins şi a exclus în mod

40 de colete de articole pirotehnice, confiscate de polițiști! Acestea urmau să ajungă în mai multe județe, printre care și Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 11 decembrie a.c., acționând în baza Planului de acțiune „PIROTEHNIC 2024” și în urma activităților investigativ operative desfășurate, polițiștii Serviciului, Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Ilfov au efectuat un control la sediul

Ucraina - Bilanţul victimelor atacului rusesc asupra Zaporojie creşte la zece

News.ro acum o ora
Bilanţul atacului rusesc de marţi asupra oraşului Zaporojie din sudul Ucrainei a crescut la zece morţi, după ce a fost găsit cadavrul unei femei, a anunţat joi guvernatorul local, scrie AFP. O persoană se află încă sub dărâmături, a adăugat această

Horoscop pentru joi, 12 decembrie 2024! Se anunță o zi cu stări contradictorii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ziua este favorabila cumpărăturilor, cadourilor sau discutiilor legate de veniturile tale din activitatea desfasurata la un loc de munca. Vestile despre salarizare sau conditii de munca sunt neplăcute deocamdata, insa ai rabdare si incredere

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Adevarul acum 3 ore
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°