Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Staţiunea Mamaia, în prima vară de după Revoluţie: sărăcie, resemnare şi întuneric

Publicat in Adevarul, sâmbătă 4 august 2012 ·

Câteva articole publicate în ziarul „Adevărul" în iulie 1990 ne aduc aminte despre felul în care a început turismul românesc post-decembrist.

În vara lui 1990, românii începeau deja să spună „era mai bine înainte". În lipsa unei strategii turistice, staţiunea Mamaia se prezenta în condiţii jalnice, în prima vară de după Revoluţie, după cum relatau jurnaliştii de la „Adevărul" într-o serie de articole de la malul mării.

„Traversăm satul de vacanţă cu mare băgare de seamă. Hârtoapele, pietroaiele, crengile uscate constituie un real pericol pentru integritatea aventurierului neavizat. Intrăm în Mamaia prăfuiţi gata. Ştim că n-a plouat de o lună, dar pământul nu trebuie să arate crăpat. Iarba n-are voie să devină fân". Trecute erau verile în care turiştii din nordul Europei asaltau litoralul nostru.

Dincolo de imaginea prăfuită de afară, în interiorul hotelurilor atmosfera era încremenită.

„Hotel Restaurant Aurora. Totul cufundat în semi-întuneric. Rafturile sunt goale cu excepţia a trei pachete de ţigări. Poate în grădina restaurantului găsim o răcoritoare. Sunt doar navete goale. Nu-i nimic. Poate la recepţia hotelului Meridian ne potolim setea. Aş! Aici se poate găsi doar ceva artizanat, de cel mai îndoielnic gust. Barul e şi mai sărac.

În apropiere e un bazin cu două lebede, probabil din ipsos. Plutesc pe ceva ce s-ar putea numi apă, dacă facem abstracţie de culoarea ei dubioasă. Mirosul este insuportabil, aşa că ne repezim la hotelul Delta. Direct peste maidan. I-am zice peluză dar acum e un fel de pustiu presărat cu crengi rupte, ziare, lăzi, gunoaie. În holul recepţiei - două televizoare. Oamenii stau ciorchine, în picioare. Filmul de la televizoare captează atenţia turiştilor. În camere nu sunt asemenea receptoare. Refturile barului sunt pline de poleială şi trei sticle de vin. Hai la restaurant! S

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 2 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 3 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 4 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum o ora
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Ucraina spune că a oprit asaltul rus în Harkov. Lupte aprige în alte părți ale frontului

Adevarul acum 39 minute
Ucraina a susţinut vineri că a oprit ofensiva lansată în urmă cu două săptămâni de armata rusă în provincia nord-estică Harkov şi că a pornit un contraatac în acest sector al frontului. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelesnki a venit din nou în vi

Rareş Bogdan: România trebuie să aibă în următorii 10 ani un preşedinte liberal, un preşedinte echilibrat, un ostaş în fruntea ţării. E aici, preşedintele nostru, Nicolae Ciucă, iar campania începe de pe 10 iunie

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, vineri, că România trebuie să aibă în următorii 10 ani un preşedinte liberal, un preşedinte echilibrat, un ostaş în fruntea ţării. ”E aici, preşedintele nostru, Nicolae Ciucă, iar campania începe de

800 de lei pentru familiile care împlinesc cel puțin 50 de ani de căsnicie. Cum justifică primăria din România ”stimulentul financiar”

Ziare.com acum o ora
Primăria oraşului Covasna oferă 800 de lei familiilor care anul acesta împlinesc cel puţin cinci decenii de căsnicie şi sărbătoresc nunta de aur. ”Cuplurile de aur” vor fi sărbătorite în luna septembrie, când vor avea loc Zilele oraşului, iar cele c

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 7 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 2 ore
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°