După două nopţi şi o zi petrecute în subteran, în condiţii inumane, ortacii de la mina de uraniu de la Crucea au acceptat să renunţe la protest. Reluarea activităţii a fost condiţionată de promisiunea reprezentanţilor Ministerului Economiei, prezenţi ieri dimineaţă la exploatarea Botuşana - Crucea, că până la mijlocul lunii august se vor întoarce în judeţul Suceava şi vor prezenta soluţii concrete la revendicările minerilor.
Iniţial, Nicu Popa, directorul general al Companiei Naţionale a Uraniului, le-a propus ortacilor ca termen al unei noi întâlniri data de 30 august, lucru refuzat categoric de nemulţumiţi. Ca urmare a eşecurilor negocierilor dintre directorul general al CNU şi mineri, la Botuşana s-a deplasat Sorin Găman, director în Ministerul Economiei. Acesta a reuşit ieri dimineaţă să ajungă la o înţelegere cu ortacii, iar ca urmare a acestui compromis greva declanşată miercuri seară a luat sfârşit.
Posibile restructurări de personal
Singura promisiune fermă de care minerii au avut parte a fost aceea că Sorin Găman se va întoarce pe 16 august la Botuşana pentru a discuta din nou cu oamenii. La acea dată, directorul Găman va prezenta concluziile la care au ajuns reprezentanţii statului român vizavi de revendicările ortacilor.
„Totul depinde de analiza Ministerului Economiei, care se va face în limita bugetului Companiei Naţionale a Uraniului. Noi vom lua în calcul toate revendicările şi vom vedea ce putem oferi”, a declarat Sorin Găman.
Acesta a explicat că pierderile din aceste zile de grevă vor fi recuperate după ce se vor lămuri lucrurile. De asemenea, Găman a anunţat că minele de la Botuşana şi Crucea îşi trăiesc ultimele zile, iar zăcămintele de uraniu sunt pe terminate.
„Este posibil să apară restructurări de personal, dar asta după ce se va face o analiză completă a situaţiei. Pentru această grevă nu se vor aplic