Cosmina Druţă a transferat, prin ordine de plată falsificate, 1,8 mil. euro în contul societăţii la care este asociat şi administrator
Una dintre contabilele Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest şi SC Institutul Regional pentru Cercetare Educaţie şi Transfer Tehnologic (IRCETT), totodată asociat şi administrator la SC Vangher SRL, este acuzată de procurorii anticorupţie de înşelăciune, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, toate în formă continuată, după ce a falsificat mai multe ordine de plată în scopul virării sumei de 1,8 mil. euro aparţinând celor două instituţii către firma pe care o administra.
Potrivit procurorilor anticorupţie, Cosmina Druţă a profitat de calitatea de angajată a ADR Nord-Vest şi SC IRCETT SA, cu drept de a depune instrumente de plată la bancă şi trezorerie, de a ridica extrase de cont şi de a completa ordine de plată, astfel încât, în perioada ianuarie 2011- iulie 2012, cu complicitatea soţului său, Naica Vasile, a falsificat ordine de plată în baza cărora suma totală de 7.667,212,88 lei (1,8 milioane euro) a fost transferată din contul celor două instituţii la care inculpata era contabil în contul SC VANGHER SRL, societate la care inculpata era asociat şi administrator.
"Inculpata Druţă Cosmina a falsificat ordinele de plată atât prin inserarea de menţiuni care nu aveau la bază existenţa unor raporturi de natură contractuală, cât şi prin falsificarea semnăturii unor persoane cu funcţii de conducere din cadrul ADR Nord-Vest sau SC IRCETT SA", a comunicat ieri Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
Potrivit anchetatorilor, pentru a masca modalitatea frauduloasă în care banii au fost transferaţi în contul SC VANGHER SRL, Cosmina Druţă a falsificat, în perioada în cauză, toate extrasele de cont, de la bancă şi de la trezorerie, p