Pe vremea când Marin Preda era în culmea gloriei, şi anume după apariţia, în 1980, a trilogiei "Cel mai iubit dintre pământeni", m-am numărat într-o bună zi printre invitaţii săi la restaurantul "Capşa".
La un moment dat, scriitorul povestea ceva, cu mare vervă, iar eu l-am întrerupt, făcând cu candoare următoarea remarcă: – Să ştiţi că aveţi talent de povestitor! Aţi putea să scrieţi proză! Marin Preda s-a uitat la mine nedumerit, pe deasupra ochelarilor cu multe dioptrii, apoi a înţeles că e o glumă şi a izbucnit în râs: – He! He! He!
★★★
Istorisirea pe care am întrerupt- o cu gluma mea se referea la Alexandru Piru, un critic şi istoric literar foarte pitoresc, cândva discipol al lui G. Călinescu:
– Mulţi mă întreabă – spunea Marin Preda – de ce stau de vorbă atât de mult cu Piru. Mă închid cu el în biroul de la Cartea Românească şi persoanele care aşteaptă în anticameră se enervează. A venit momentul să explic ce îmi place la el: e nemaipomenit de urât. N-am mai văzut un om atât de urât. Mă uit la faţa lui şi nu-mi vine să cred că există în realitate.
Am adăugat şi eu ceva care l-a amuzat pe Marin Preda:
– Nu ştiu dacă aţi auzit de un scriitor din provincie: Teodor Parapiru. Mă întreb cum va fi când Piru va face cunoştinţă cu el. Piru se va prezenta, bineînţeles, "Piru". Iar celălalt îi va răspunde "Parapiru".
★★★
Când urma să-mi apară prima carte de critică literară (în 1977) la Editura Cartea Românească, Marin Preda, directorul editurii, m-a chemat la el în birou şi m-a întrebat:
– De ce ai vrut să publici la Cartea Românească şi nu la altă editură?
Am fost tentat să-i răspund: fiindcă e editura cu cel mai mare prestigiu. Dar am mers cu sinceritatea şi mai departe şi i-am mărturisit:
– E singura editură unde pot să-l laud oricât pe directorul ei, în paginile cărţii, fără să mă compromit.
–
