Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: "Actualizarea listelor se face radiindu-i pe cei care au decedat, eu le trântesc uşa în nas când vin"

Publicat in Capital, sâmbătă 4 august 2012 ·

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a afirmat că actualizarea listelor electorale se face radiindu-i pe cei care au decedat până la 29 iulie, pe cei care au renunţat la cetăţenia română şi pe cei care au pierdut drepturile electorale în urma unei condamnări şi introducându-i pe cei care au împlinit 18 ani şi pe cei care au dobândit cetăţenia română între timp, scrie Agerpres.

"Domnii Ponta şi Rus trebuie să ia listele electorale permanente şi să verifice dacă din ele au fost radiaţi cei ce au decedat până la 29 iulie 2012, dacă au fost introduşi cei ce au împlinit 18 ani, dacă au fost radiaţi cei care au renunţat la cetăţenia română. Trebuie să vadă dacă sunt înscrişi în liste cei ce au dobândit cetăţenia, dacă sunt radiaţi cei care au fost condamnaţi cu suspendarea drepturilor electorale, dacă cei ce au fost condamnaţi cu interzicerea drepturilor şi şi-au ispăşit pedeapsa au fost reînscrişi. Trebuie să ia legătura cu spitalele de specialitate, Ministerul Sănătăţii are datele, cu privire la evoluţia numerică a celor a căror stare de sănătate nu le permite exercitarea dreptului electoral", a spus Băsescu la sediul său de campanie.

Băsescu a adăugat că guvernanţii nu trebuie "să alerge pe coclauri, nu trebuie să-l pună pe nea Vasile să-i întrebe pe vecini, nu trebuie să bată la uşi".

"Eu le trântesc uşa în nas când vin. Trebuie să meargă la instituţiile care le furnizează datele cu cei care au dreptul să se afle pe aceste liste şi cei care nu au dreptul. Orice altă abordare înseamnă mistificare, fals, abuz", a susţinut Băsescu.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum o ora
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 55 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 24 minute
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum o ora
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Cutremur cu magnitudinea 6,9 în Japonia. A fost emisă alertă de tsunami

Ziare.com acum 2 ore
Autoritățile din Japonia au emis luni, 13 ianuarie 2025, o alertă de tsunami, după un seism cu magnitudinea 6,9 care s-a produs în sud-vestul arhipelagului nipon, informează Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de AFP.

Motivarea Curţii de Apel Bucureşti în dosarul în care Călin Georgescu a atacat trei decizii BEC în urma anulării alegerilor prezidenţiale: Hotărârile pronunţate de CCR sunt general obligatorii / BEC pune în aplicare dispoziţiile obligatorii ale CCR

News.ro acum 3 ore
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au arătat în motivarea deciziei luate în dosarul în care instanţa a respins, ca neîntemeiată, acţiunea lui Călin Georgescu de a ataca trei decizii ale Biroului Electoral Central în urma anulării alegerilor prezid

Tyson Fury îşi anunţă din nou retragerea din box

Mediafax acum 9 minute
„Salutare tuturor, voi fi scurt şi la obiect. Vreau să anunţ retragerea mea din box. A fost o adevărată aventură, am iubit fiecare minut şi vreau să închei cu asta: Dick Turpin purta o mască”, a declarat Fury. Britanicul a mai anunţat retragerea din

ANPM: Peste 1.500 de kilometri de șosele și căi ferate au primit acorduri de mediu în 2024

Capital acum o ora
Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Laurențiu Alexandru Păștinaru, a vorbit despre acordurile de mediu primite în 2024 pentru proiecte de infrastructură. El a precizat că s-au înregistrat progrese în emiterea acestor ac

Ilie Bolojan: Forul statutar al PNL, convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale / PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, prin semnarea protocolului coaliţiei

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat luni că forul statutar al PNL a fost convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale. El a mai spus că PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, p

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°