Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Primii oameni vor ajunge pe Marte in zece ani, spune NASA

Publicat in Adevarul, sâmbătă 4 august 2012 ·

Specialiştii de la NASA spun că sunt la un deceniu distanţă de prima misiune pe Planeta Roşie cu echipaj la bord.

Agenţia spaţială americană face în aceste zile ultimele pregătiri pentru o misiune foarte importantă pe Marte. Luni, 6 august, ar trebui să intre în atmosfera marţiană o sondă spaţială cu o dimensiune ceva mai mică decât a unui autoturism. Ea transportă un vehicul de o tonă (un rover), numit de inginerii de la NASA „Curiosity". Cu ajutorul lui, vor fi căutate eventuale urme ale unei vieţi microbiene din trecutul planetei Marte.

Roverul este dotat cu 17 camere video şi cu mai multe dispozitive cu care va lua probe din sol. Pentru că vehiculul este prea greu (are aproape o tonă), inginerii de la NASA şi de la Jet Propulsion Laboratory (JPL) au conceput un fel de macara echipată cu rachete cu propulsie inversată care vor porni în ultimele secunde ale coborârii, cu scopul de a atenua impactul roverului cu suprafaţa marţiană. Coborârea va dura şapte minute, iar inginerii de la NASA au declarat că este un moment crucial pentru misiune şi că vor avea mari emoţii până vor vedea roverul pe sol.

Agenţia spaţială americană a mai spus că vehiculul va realiza, timp de doi ani, o serie de experimente ştiinţifice fără precedent pe suprafaţa planetei Marte.

O problemă de bani şi de motivaţie

Dacă misiunea va fi un succes, este foarte probabil ca următoarea să aibă echipaj uman. Potrivit inginerului coordonator al misiunii spaţiale care se desfăşoară acum, Adam Steltzner, o astfel de misiune ar putea avea loc peste zece ani. „Nu este imposibil să ducem oameni pe Marte. este doar foarte greu şi costisitor. Dacă lumea ar găsi suficiente resurse şi ar fi mai motivată, am putea să o facem", a declarat Adam Steltzner pentru cotidianul The Daily Telegraph.

Curiosity a fost lansat pe 26 noiembrie 2011, de la baza spaţială Cape Canaveral din Flo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Avion de mici dimensiuni prăbușit la Gura Portiței, județul Tulcea! Două persoane, decedate

Ziua Constanta acum 45 minute
Un grav accident aviatic a avut loc astăzi, 20 iulie 2024 la Gura Portiței județul Tulcea. Din primele informații două persoane au decedat. Potrivit ISu Delta, în această seară, în jurul orei 19:20, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, dis

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 53 minute
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum o ora
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°