Cu toate că a făcut vâlvă îmbrăcat în aviator, Radu Mazăre a reuşit să-i şi amuze cu mustaţa artificială pe turiştii care s-au adunat să-l vadă.
"Mustaţa e mortală, dar nu mă face să râd, că sare. Eu întotdeauna sunt un alt personaj. Este o uniforma de pilot de avion de vânătoare din primul razboi mondial", a declarat Radu Mazăre, potrivit A1.
Întrebat cum se simte în uniformă, Mazăre a spus: "Nu am probleme că acum sunt aviator american şi dacă eşti american nu ai probleme decât dacă te duci pe la arabi, ori aici nu e cazul".
"Nu am pilotat niciodată, am zburat acum doi ani sau trei ani când am avut concursul de avioane şi am zburat cu un avion de acrobaţie. Vreau să spun că e dură de tot senzaţia, mai dură decât săritul cu paraşuta. Am zburat cu o rusoaică, era campioana mondială. Eu am încercat să o învăţ să se dea cu zmeul şi ea m-a plimbat cu avionul de acrobaţie. Dacă mai repet experienţa ? Nu, numai pe scenă, aşa e bine", a mai aspus Radu Mazăre.
Cu toate că a făcut vâlvă îmbrăcat în aviator, Radu Mazăre a reuşit să-i şi amuze cu mustaţa artificială pe turiştii care s-au adunat să-l vadă.
"Mustaţa e mortală, dar nu mă face să râd, că sare. Eu întotdeauna sunt un alt personaj. Este o uniforma de pilot de avion de vânătoare din primul razboi mondial", a declarat Radu Mazăre, potrivit A1.
Întrebat cum se simte în uniformă, Mazăre a spus: "Nu am probleme că acum sunt aviator american şi dacă eşti american nu ai probleme decât dacă te duci pe la arabi, ori aici nu e cazul".
"Nu am pilotat niciodată, am zburat acum doi ani sau trei ani când am avut concursul de avioane şi am zburat cu un avion de acrobaţie. Vreau să spun că e dură de tot senzaţia, mai dură decât săritul cu paraşuta. Am zburat cu o rusoaică, era campioana mondială. Eu am încercat să o învăţ să se dea cu zmeul şi ea m-a plimbat cu avionul de acrobaţie. Dacă ma