Edilii USL se laudă că au depăşit producţia de voturi cu 100%. Explicaţiile acestora, privind prezenţa la vot, sunt aiuritoare Sursa: Sorin Antonescu
Primarii USL din mai multe comune în care prezenţa votanţilor la urne, în ziua referendumului, a depăşit procentul de 100% au dat explicaţii halucinate de ce locuitorii s-au înghesuit la vot. Au votat pentru un drum, era o nuntă în sat sau foarte mulţi locuitori stau în comună fără mutaţie. Aproape 50 de localităţi din România au depăşit prezenţa la vot de 100%.
Excursie cu rudele
Edilul PSD al localităţi Ipoteşti (Olt), Ion Căpraru, care a reuşit performanţa să aibă o prezenţă la vor de 103,8%, a explicat că a avut acest rezultat pentru că a mobilizat lumea la vot, mai ales rudele. "Mi-am adus fratele din Slatina şi rudele. Am zis, nu îl dăm noi pe Băsescu jos, nu dărâmăm noi urna, dar ne vede lumea că am făcut prezenţă bună, ne face şi nouă un drum, ceva", a explicat edilul pentru EVZ. El susţine că s-a înregistrat acest scor pentru că sunt multe persoane, pensionari chiar, care, deşi locuiesc în Ipoteşti, au buletin de Slatina. La Ipoteşti erau înscrise pe liste 1.230 de persoane, dar la urne s-au prezentat 1.277 de votanţi.
Deşi spune că a reuşit să mobilizeze pe toată lumea la vot, primarul PSD din localitatea Râca (Argeş), Georgel Burcea, recunoaşte că oricum ai aduna nu are cum să dea o prezenţă la vot de 123,41% la urnele locale.
Calculul este greşit!
"Acum i-am adunat eu pe toţi. Depinde de primar cum îşi organizează alegerile. Totuşi, eu cred că calculul este greşit. Oricum ai aduna, nu are cum să îţi dea un procent aşa mare a prezenţei la vot", a explicat primarul. La Râca erau înscrişi pe liste 948 de persoane şi au votat 1.170 de persoane.
Primarul PSD al comunei Făgeţelu (Olt), Constatin Popescu, este mândru de procentul prezenţei la urne înregistrat în localitatea sa, 10