Corveta "Contraamiral Horia Macellariu" va pleca duminică după-amiază, din Portul militar Mangalia, în misiune internaţională urmând să se alăture Grupării navale BLACKSEAFOR, în perioada 6-24 august, la cea de-a unsprezecea activare.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Comandamentul Flotei, Portul Golcuk din Turcia va găzdui anul acesta festivitatea schimbării anuale a comenzii grupării, între reprezentanţii forţelor navale ale Federaţiei Ruse şi Turciei.
Activităţile Grupării navale aflate sub pavilionul BLACKSEAFOR vor cuprinde exerciţii de apărare colectivă, căutare şi salvare a oamenilor căzuţi în apă, intervenţie pentru ajutorarea unei nave avariate, precum şi acţiuni de limitare a efectelor unor accidente cu repercusiuni asupra mediului.
De asemenea, programul activării cuprinde vizite în porturile Golcuk şi Trabzon (Turcia) şi Novorossijisk (Federaţia Rusă), în scopul întăririi încrederii şi bunei înţelegeri între statele participante. Pe timpul staţionării în porturi se vor desfăşura activităţi demonstrative, întâlniri cu oficialităţi militare şi civile, conferinţe de presă, activităţi sociale şi vizite la bordul navelor.
Corveta "Contraamiral Horia Macellariu" este comandată de căpitan-comandorul Liviu Coman şi are la bord, pentru această misiune, un echipaj alcătuit din 90 marinari.
Gruparea BLACKSEAFOR este concepută ca o forţă care acţionează 'la chemare' şi este activată de două ori pe an pentru a desfăşura exerciţii navale. Comanda Grupării este asigurată, în conformitate cu protocolul de înfiinţare, succesiv de cele şase state riverane Mării Negre care participă cu forţe: Bulgaria, Georgia, România, Federaţia Rusă, Ucraina şi Turcia. Corveta "Contraamiral Horia Macellariu" va pleca duminică după-amiază, din Portul militar Mangalia, în misiune internaţională urmând să se alăture Grupării