Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sesiune a Comisiei academice mixte a istoricilor din România şi din Federaţia Rusă, la Universitatea Ovidius

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 4 august 2012 ·

Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa va organiza, în perioada 10 - 14 septembrie, sesiunea Comisiei academice mixte a istoricilor din România şi din Federaţia Rusă. În cadrul acestui eveniment, vor participa reputaţi specialişti ai institutelor de cercetare din cadrul Academiei Române şi Academiei de Ştiinţe a Federaţiei Ruse, precum şi ai universităţilor din cele două ţări. Comisia academică mixtă a istoricilor din România şi din Federaţia Rusă dezbate, în sesiuni comune, probleme privind relaţiile istorice şi actuale dintre România şi Federaţia Rusă şi emite recomandări, argumentate ştiinţific, care pot fi preluate în analiza instituţiilor de la Bucureşti şi de la Moscova. La deschiderea şedinţei vor participa importante personalităţi academice, administrative şi diplomatice din Bucureşti şi din Constanţa. Delegaţia română va fi condusă de prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, membru al Academiei Române şi rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, iar delegaţia rusă de prof. univ. dr. Konstantin Vladimirovici Nikiforov, director al Institutului de Slavistică al Academiei de Ştiinţe a Federaţiei Ruse. Cuvântul de deschidere va fi susţinut de rectorul Universităţii Ovidius, prof. univ. dr. Dănuţ Tiberius Epure. Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa va organiza, în perioada 10 - 14 septembrie, sesiunea Comisiei academice mixte a istoricilor din România şi din Federaţia Rusă. În cadrul acestui eveniment, vor participa reputaţi specialişti ai institutelor de cercetare din cadrul Academiei Române şi Academiei de Ştiinţe a Federaţiei Ruse, precum şi ai universităţilor din cele două ţări. Comisia academică mixtă a istoricilor din România şi din Federaţia Rusă dezbate, în sesiuni comune, probleme privind relaţiile istorice şi actuale dintre România ş

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Noi avertizări de vreme severă imediată, în 6 judeţe. Sunt anunţate ploi, vijelii şi grindină

Mediafax acum 23 minute
Până la ora 20.00, se anunţă averse torenţiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni în judeţul Olt: Iancu Jianu, Vulpeni, Dobreţu, judeţul Vâlcea: Bălceşti, Fârtăţeşti, Şuşani,

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum 23 minute
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Carla Bruni, soţia fostului președinte francez Sarkozy, va fi interogată în dosarul finanţării campaniei electorale cu fonduri libiene

G4Media acum o ora
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Incendiu de pădure masiv la nord de Atena

G4Media acum o ora
Un incendiu masiv a izbucnit sâmbătă într-o zonă dens împădurită la aproximativ 20 de kilometri nord de capitala greacă Atena, zonă care nu este una turistică, relatează agenţiile Reuters şi DPA. Sute de pompieri, cu zeci de autospeciale, ajutaţi şi

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Trei noi șalupe multirol au intrat în dotarea IGSU. Vor fi distribuite și la Constanța

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, continuă proiectele de creștere a capacității de răspuns și intervenție în situații de urgență. Sâmbătă, 29 iunie 2024, trei noi șalupe multirol, achiziționate în cadrul P

România, pe locul cinci în privinţa numărului de fani prezenţi la Euro-2024. Peste 92.000 de suporteri i-au susţinut pe tricolori la partidele din grupe

News.ro acum 4 ore
Peste 130.000 de fani turci au asistat la meciurile Euro 2024 din Germania, conform presei germane, pe baza datelor de la UEFA. România a fost susţinută la meciurile din faza grupelor de 92.000 de fani şi se află pe locul cinci în clasament, fiind d

Nicolae Ciucă, mesaj drastic la REUNIUNEA OSCE, de la București: „România nu a permis participarea Rusiei şi Belarusului”

Gandul acum o ora
Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului, a precizat, la cea de-a 31-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE găzduită de Parlamentul României, că autorităţile române au decis să nu permită participarea delegaţiilor Federaţiei Ruse şi Belarusulu

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 25 minute
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 11 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Vremea

București
acum

33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°
lun.

20°/36°
mar.

19°/29°
Constanta
acum

29°
sâm.

21°/29°
dum.

22°/27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°