Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se reînfiinţează posturile de poliţie

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 4 august 2012 ·

La un an după ce Traian Igaş, ministrul administraţiei şi internelor, a desfiinţat posturile de poliţie (104 în judeţul Dolj), Ioan Rus, actualul ministru, a hotărât schimbarea... schimbării. Potrivit conducerii IPJ Dolj, începând cu 1 septembrie, în judeţul Dolj posturile de poliţie vor fi reînfiinţate şi vor funcţiona ca şi înainte de comasarea lor în cele 15 secţii rurale. Reorganizarea poliţiştilor din comune se va face însă cu menţinerea Secţiilor de Poliţie Rurală, unul dintre motive fiind acela că şefii şi unii dintre ofiţerii care au ales să lucreze acolo au plecat de pe locuri ce s-au ocupat între timp.

Comisarul-şef Nicuşor Badea, şeful IPJ Dolj, a explicat că noile prevederi vizează eficientizarea activităţii poliţiştilor în mediul rural, deşi, anul trecut, când s-au desfiinţat posturile de poliţie, s-a urmărit fix acelaşi lucru. „Această reorganizare vizează eficientizarea activităţii poliţiei în mediul rural. Mai exact, vor funcţiona în continuare cele 15 Secţii de Poliţie Rurală, la fiecare urmând să rămână un şef, împreună cu șapte sau opt poliţişti, în cadrul unui compartiment de cercetare judiciară. Restul oamenilor, cei care erau pe ordine publică, vor fi redistribuiţi la posturile comunale, unde se vor ocupa atât cu cercetarea şi soluţionarea faptelor penale, cât şi cu activităţi de patrulare, la fel ca înainte. Avem în vedere numărul locuitorilor fiecărei comune, situaţia operativă şi, în principiu, vor fi cam câţi poliţişti au fost şi înainte de înfiinţarea secţiilor rurale“, a precizat comisarul-şef Nicuşor Badea.

Astfel, prin noua reorganizare gândită de Ioan Rus, nu numai că sunt reînfiinţate posturile, dar sunt menţinute şi Secţiile de Poliţie Rurală cu tot cu cei 15 şefi.

Reamintim că, anul trecut, şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, chestorul Liviu Popa, a explicat că prin desfiinţarea posturilor se vor f

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 19 minute
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 8 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum 16 minute
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 10 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Horoscop 12 iulie 2025. O zi cu decizii importante pentru Lei și surprize neprevăzute pentru Scorpioni

Mediafax acum 9 ore
Horoscop Berbec Ziua aduce energie și impulsivitate. E posibil să iei decizii rapide, mai ales în plan personal. Încearcă să nu grăbești lucrurile în relații sau în chestiuni financiare, chiar dacă te simți plin de entuziasm. O discuție cu un priete

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 8 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 10 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 10 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 9 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

23°
sâm.

19°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°