8 aprilie 1987
Cenaclul tocmai cânta pentru oamenii de la Straja. În mijlocul concertului, o telefonistă a făcut să ajungă la A.P. informaţia că, într-o altă tabără de muncă, la Cumpăna, sunt adunaţi, de la prânz, câteva mii de oameni, pentru că şi lor le-a fost anunţat spectacolul, în aceeaşi zi. Sub arşiţă, cei ce credeau că au fost păcăliţi puneau de o revoltă.
A.P. n-a suportat niciodată ideea să rămână dator faţă de cei care doresc Cenaclul, cu atât mai mult dacă sunt victime ale unui destin dramatic şi ale unei erori de organizare. Ar fi putut să trimită un mesaj la Cumpăna, prin care să anunţe că a doua zi sau altă dată Cenaclul va merge acolo. Dar n-a făcut-o. Dimpotrivă, a transmis că, orice-ar fi, dacă lumea doreşte şi mai poate avea puţină răbdare, va merge la ei, în acea noapte, cu spectacol cu tot.
Ca să nu-i frustreze de concertul meritat pe spectatorii în faţa cărora ne aflam deja, a decis să se încheie normal şi bogat spectacolul în desfăşurare, dar să fie trimisă o echipă cu aparatură şi cu o parte din artişti, ca un buzdugan prevestitor, la a doua destinaţie.
În tensiunea creată prin împărţirea aparatelor, a echipei şi a răspunderii pe două flancuri, au plecat în prima serie Mircea Vintilă, Florian Pittiş, Mihai Stan şi alţi câţiva artişti de renume. Prima mare surpriză la destinaţie a fost scena nouă din beton, proaspăt turnată, pe care o realizaseră muncitorii, în cinstea sosirii Cenaclului. Era deja seară. Mii de oameni peste tot. Când Mircea Vintilă a început să cânte "Und’ te duci tu mielule?" (piesa "Mielul"), pe scenă a venit un individ cam nervos şi cam beat, care i-a spus suavului de la microfon: "Lasă, bă, mielu’, tu spune-mi dacă vine Păunescu". Sigur că Mircea Vintilă nu de dragul mielului cânta ceea ce cânta, ci din dorinţa de a-i anestezia, cu cântece celebre, pe nişte oameni duri, neduşi la biser