N-ar fi exclus ca Traian Basescu sa ne spuna ca nu trebuie sa ne alarmam, omuletii verzi sunt prea putini, nu ne pot distruge doar 7,5 milioane de "alieni".
Presedintele ar putea iesi public, transmitandu-ne ca nu se simte amenintat de invazia spatiala, pentru ca sunt mult mai multi cei care au preferat sa stea acasa, in detrimentul unei calatorii pe Pamant. In concluzie, sunt mult mai multi cei care ne iubesc decat cei care ne doresc raul.
Cam asta-i logica prezidentiala, dupa anuntarea rezultatelor recentului referendum pentru demiterea lui Traian Basescu. "Sunt legitim, nu imi pot da demisia, pentru ca cei care nu s-au prezentat la vot, raspunzand indemnului meu la boicot, sunt mai multi decat cei care au venit sa-mi invalideze mandatul", ne spune Basescu, pe scurt.
Presedintele uita, insa, sa spuna un lucru esential. Intr-o democratie viabila, doar cei care se prezinta la vot conteaza. Numai votul celor care se prezinta la urne se contorizeaza in mod real. Oricine poate sta acasa, din varii motive, insa nu putem merge pe presupunerea ca, daca unii nu au venit la vot, m-au preferat pe mine.
Traian Basescu stie foarte bine ca, in Romania, niciodata oamenii nu s-au inghesuit la vot, preferand alte activitati in dauna acestui drept fundamental garantat de Constitutie. Drept pe care romanii au fost indemnati sa il ignore de aceasta data, acest sfat primindu-l chiar de la presedintele tarii. Nu tin minte si nici nu am auzit ca in vreo tara cu pretentii democratice normale sa se fi intamplat o asemenea grozavie. Din cate stim doar in tarile africane, unde la conducerea statului se afla dictaturi, mai exista asemenea practici. Unde-i, deci, acel spirit european de care tot vorbeste Traian Basescu obsesiv?
Ingrijorator este insa altceva: inconsecventa presedintelui. Nu pot uita momentul cand, imediat dupa ce Parl