Este de râs, dar şi de plâns! Povestea asta ne costă foarte mult. Fiecare dintre noi este păgubit serios.
Bulibăşeala în care s-a petrecut referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu a căpătat forma unui banc în momentul în care Ministerul Administraţiei şi Internelor a ajuns la concluzia că, de fapt, nu ştie exact câţi cetăţeni cu drept de vot sunt în România.
Documentul transmis Curţii Constituţionale a produs o situaţie de toată pomina. Dincolo de faptul că suntem de râsul curcilor, o ţară în care statul s-a turmentat atât de mult încât nu mai ştie câţi alegători are în evidenţe, ne-am pricopsit şi cu prelungirea unei crize politice cu prejudiciu uriaş, în euro. Ca în bancurile cu proşti, ne tăiem singuri creanga de sub picioare cu foarte mult aplomb şi cu aplauze zgomotoase.
Forţarea Curţii Constituţionale să amâne luarea unei decizii, printr-un document care contrazice actele anterioare trimise de MAI, este un moment antologic.
La nivel „macro" avem o putere care a chemat milioane de alegători la urne numai pentru ca apoi să-şi conteste propria organizare, în momentul în care a constatat că nu a fost capabilă să-şi atingă propriul „target". Avem peste opt milioane de oameni chemaţi să ia parte la o harababură naţională, cărora acum nu poate să le spună nimeni dacă votul lor va schimba ceva sau nu. Toţi sunt însă contribuabili cuminţi la un buget naţional din care s-au plătit sume uluitoare pentru sisteme informatice.
La nivel „micro" avem câteva sute de slujbaşi ai statului care riscă să ajungă infractori. Funcţionarii care au întocmit şi gestionat listele electorale sunt acum în situaţia bizară de a-şi semna singuri rechizitoriile prin care sunt acuzaţi de neglijenţă în serviciu, dacă la finele lunii spun: „da, am fost proşti, am întocmit nişte făcături data trecută". Asta dacă nu cumva vor trimite aceleaşi liste, punând
