Avea doar 18 ani şi era departe de a fi considerată una dintre favoritele curselor la care a participat. Nici Betty nu credea foarte mult în şansele sale de reuşită, participarea ei la finale îi era asigurată doar de un bilet de spectator pe care l-a cumpărat înainte de începerea Jocurilor.
Echipa Australiei avea în componenţă, în 1956, atlete mult mai cunoscute şi mai premiate decât Cuthbert. Shirley Strickland şi Marlene Mathews erau principalele sportive de la Antipozi considerate a avea cele mai bune şanse la titlurile olimpice.
Cu puţin timp înainte de începerea Jocurilor, micuţa blondă a început să îşi arate valoarea şi s-a impus în faţa coechipierelor sale. Cuthbert a demonstrat o voinţă extraordinară, reuşind să câştige în principalele probe individuale de sprint, la 100 şi 200 de metri, pe locurile doi şi trei terminând, în ambele curse Christa Stubnick, din Germania, şi australianca Marlene Mathews.
Deja o eroină a Australiei, fiind cea mai tânără atletă care a câştigat medalia de aur la probele de circuit, Betty Cuthbert a demonstrat, încă o dată, că îşi merită locul printre legendele pistei de atletism. Pusă ultima în cursa de ştafetă 4 X 100 de metri, Betty a încheiat magnific ceea ce a devenit un nou record mondial al probei, 44,5 secunde.
Cuthbert a fost primul sportiv al Australiei care a câştigat o medalie de aur pe teren propriu, la Melbourne şi singura atletă care a reuşit să câştige medalie de aur la 100, 200 şi 4 X 100 de metri în cadrul aceleiaşi ediţii a Jocurilor Olimpice.
Patru ani mai târziu, toate privirile erau aţintite asupra încă tinerei sportive din Australia, aşteptându-se noi performanţe uluitoare din partea lui Betty. Din cauza unei acidentări, campioana olimpică en-titre nu a putut să-şi apere titlurile la Roma în 1960. În urma eşecului din Italia, Cuthbert s-a retras din atleti
