Scos din sărite de cele 7 ghemuri câştigate la rând, incredibil, de Andy Murray, Federer se aşază cu dreapta la un rever cros mai slab al scoţianului şi trimite un lung de linie violent şi liftat. Roiger a lovit, cum rar i se întâmplă, cu furie, fără eleganţa obişnuită, ca un rege enervat de vlăjganul din faţa lui, care pur şi simplu îl umilea. Mingea aterizează pe tuşă, ridică praful Wimbledonului şi sare ca şarpele la gâtul lui Murray. O astfel de minge, înaltă şi zvâcnită, la care ajungi târziu şi se suie pe tine, încerci de obicei s-o retrimiţi în terenul advers cu o dreaptă defensivă blocată, tăiată, care să plutească mult în aer, dându-ţi timp să te redresezi. Odinioară, aşa făcea şi Murray.

Acum însă, Andy a sărit ca la baschet. Cu întreg corpul în aer, la vreo 30 cm de sol, a pleznit o dreaptă de atac în cros mai tare decât cea venită de la Federer. Swiss Wizard nici n-a mai apucat să ridice racheta.

Aceasta este secvenţa emblematică a zdrobirii lui Federer de către Murray în finala olimpică. Zomby Murray, cum îl numeam acum câţiva ani, a progresat prea puţin până în 2012. Rămânea înţepenit în acelaşi joc de regularitate, defensiv fără contraatac, o „ţăcăneală” superioară care îl menţinea pe locul 4 mondial, dar nu-i permitea să viseze la locul 1.

Şi iată că pe terenul lui de antrenament a apărut „Ivan cel Groaznic”, supercampionul Ivan Lendl, cel care a dominat circuitul ATP în anii `80, fiind precursorul tenisului bazat pe forţă şi viteză care se joacă astăzi. Lendl l-a desfăcut în bucăţi pe Murray şi pe urmă l-a făcut la loc. Ce-a ieşit din mâinile lui era şi nu mai era Andy Murray.

Serviciului unu, foarte bun, al scoţianului, Lendl i-a adăugat un serviciu doi lucrat la mare meserie, liftat sau tăiat cu un kick uriaş, mingea sare din teren la peste 2 m, fiind practic imposibil de atacat. Federer l-a returnat de nenumăra