Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 70 de tineri nevăzători din Europa învaţă să utilizeze calculatorul, într-o tabără la Cluj

Publicat in Adevarul, duminică 5 august 2012 ·

Peste 70 de tineri nevăzători din Europa se află într-o tabără de calculatoare şi comunicare deschisă la Cluj-Napoca, unde învaţă să utilizeze calculatorul, fiind pentru prima dată când tabăra este organizată în România.

Tabăra internaţională de calculatoare şi comunicare pentru tineri nevăzători şi slab văzători este organizată la Liceul pentru Deficienţi de Vedere din Cluj-Napoca, iar coordonatorul proiectului, Marian Pădure, spune că tinerii participanţi au vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani şi provin din 11 ţări europene, potrivit Mediafax.

"Este pentru prima oară când tabăra se desfăşoară în România, iar cei prezenţi participă la ateliere de calculatoare, în cadrul cărora sunt ajutaţi să descopere şi să înveţe să utilizeze sau să adapteze la nevoile proprii diverse softuri şi aplicaţii şi echipamente de calculator. Astăzi, calculatorul poate fi folosit de persoane cu deficienţe de vedere fără nicio problemă, ca orice persoană care vede, mai puţin aplicaţiile care ţin de grafică", afirmă coordonatorul proiectului.

Potrivit acestuia, pentru a utiliza calculatorul un nevăzător foloseşte o tastatură normală şi un display în alfabetul Braille, care costă peste 6.000 de euro. Tastatura specială este conectată la monitor, iar tot ceea ce se tastează, fiecare literă şi cuvânt, se transformă în sunete sintetice pe care utilizatorul le aude la căşti, deocamdată doar în limba engleză.

"Pentru o persoană cu deficienţe de vedere există două aplicaţii: un cititor de ecran care redă informaţia auditiv, dar şi aplicaţii care măresc informaţiile de pe ecran 36 de ori, astfel încât utilizatorul cu vedere slabă poate vedea mult mai mare ce este pe ecran. Orice feed-back vizual trebuie să aibă unul auditiv, adică orice apare pe ecran trebuie să şi audă, şi invers. Aplicaţia se deschide, tastez pe taste şi pot vedea şi pe display-ul Braille ceea ce e scris

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Primarul interimar Stelian Bujduveanu: „Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere”

Gandul acum 35 minute
Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Municipiului București, a anunțat că începând de sâmbătă – 5 iulie 2025 -, Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere. Potrivit informații

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 3 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

FCSB și CFR Cluj luptă pentru Supercupa României. Un meci cu Bet Builder, pe Betano!

Gazeta Sporturilor acum 27 minute
Ce este Bet Builder? O selecție, cinci pariuri, un singur bilet cu Bet Builder FCSB vs. CFR Cluj Ai și MegaCote MC

Radu Burnete: Din cei apți de muncă, doar 64% dintre români lucrează

Mediafax acum 40 minute
Radu Burnete, consilier prezidenţial, a fost întrebat, la Prima TV, dacă sunt prea mulţi angajaţi în sistemul bugetar, notează gandul.ro. Acesta e prezentat câteva date și a explicat că avem și probleme precum evaziunea fiscală și economia gri. Cons

Victime colaterale: Doi americani, lucrători umanitari, răniți într-un atac asupra unui centru de ajutor din Gaza

Mediafax acum 51 minute
Doi cetățeni americani, lucrători umanitari, au fost răniți într-un atac asupra unui centru de distribuție de alimente din Gaza, operat de Gaza Humanitarian Foundation. Cei doi se află în stare stabilă. Nu se știe cine a comis atacul, iar armata isr

Diogo Jota şi Andre Silva au fost înmormântaţi în Portugalia. La funeralii au participat mai multe personalități din lumea fotbalului

Gandul acum o ora
Diogo Jota – fotbalist portughez în vârstă de doar 28 de ani, legitimat la marea echipă engleză Liverpool – a murit joi dimineaţă într-un tragic accident rutier în Spania. Maşina în care se afla împreună cu fratele său André, 25 de ani, de asemenea

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 7 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

28°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
sâm.

16°/31°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°