Două persoane au fost rănite, duminică seară, în municipiul Bistriţa, după ce scuterul pe care circulau nu a oprit la o trecere de cale ferată şi a fost lovit un tren al unei companii private de transport feroviar, informează Mediafax. În urma impactului locomotiva a luat foc.
Şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Bistriţa-Năsăud, Ioan Murăşan, a declarat că accidentul s-a petrecut la o trecere de cale ferată din cartierul Unirea.
"Două persoane aflate pe un scuter nu au acordat prioritate unui tren aparţinând companiei Regiotrans, care circula pe ruta Bistriţa-Bistriţa Bârgăului. Scuterul a fost lovit de tren, iar cele două persoane au fost rănite. De asemenea, în urma impactului locomotiva a luat foc, iar la faţa locului a fost trimis un echipaj de pompieri", a declarat Ioan Murăşan.
El a explicat că locomotiva a luat foc întrucât scuterul a izbit-o în zona rezervorului, însă focul a fost stins de pompieri imediat ce aceştia au ajuns la locul accidentului.
Ioan Murăşan a mai spus că traficul feroviar pe ruta Bistriţa - Bistriţa Bârgăului nu a fost afectat de acest accident întrucât nu mai sunt alte trenuri care trebuie să treacă prin zonă până luni.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud, cele două persoane aflate pe scuter sunt conştiente, dar au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa.
Două persoane au fost rănite, duminică seară, în municipiul Bistriţa, după ce scuterul pe care circulau nu a oprit la o trecere de cale ferată şi a fost lovit un tren al unei companii private de transport feroviar, informează Mediafax. În urma impactului locomotiva a luat foc.
Şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Bistriţa-Năsăud, Ioan Murăşan, a declarat că accidentul s-a petrecut la o trecere de cale ferată din cartierul Unire