"Sunt cel mai frumos din oraşul acesta,/Pe străzile pline când ies n-am pereche,/Atât de graţios port inelu-n ureche/Şi-atât de-nflorite cravata şi vesta./Sunt cel mai frumos din oraşul acesta."

Florian Pittiş rămâne cel mai frumos din sufletul nostru. Pentru că toţi cei care l-au cunoscut, l-au admirat, l-au iubit, l-au ascultat şi l-au respectat au, negreşit, "căsuţa lui Moţu" în sufletul lor. Căsuţa cu poezie şi cântec frumos...

"În anii ’80, la Teatrul Bulandra, erau minunate seri de poezie..., Moţu, îndrăgostit pătimaş de poezie şi muzică, făcea spectacole care nu se vor mai repeta, îşi amintea actriţa Rodica Mandache, în 2008 (atunci când, la împlinirea unui an de la moartea lui Florian Pittiş, Jurnalul Naţional îl omagia cu o Ediţie de Colecţie). Era o perioadă de viaţă cenuşie, cu plafonul jos, în tineri găseam spiritul liber al poeziei. «Sunt tânăr, Doamnă!» ­ strigase în acei ani Florian Pittiş şi cu el întreaga generaţie care venea cu părul grizonat. Erau seri de iubire şi de taină. Simţul lui muzical, ritmul, armonia nativă ­ părea o felină cînd se mişca pe scenă şi pe stradă, de altfel, îl făceam să spună poezie într-un fel misterios şi religios. Era o alergare printre raţiune şi pasiune, care se şi cântau una pe cealaltă şi toată generaţia tânără îl idolatriza pe Moţu Pittiş. Spectacolele de poezie de la Teatrul Bulandra erau mai mult ritualuri secrete ­ în ritmul crunt de supravieţuire în epoca în care răul era altfel decât acum. Avem mulţi oratori care ştiu să spună poezie. Moţul era unul dintre ei. Mai erau Ovidiu Iuliu Moldovan, Adrian Pintea. Mai sunt Ion Caramitru, Tudor Gheorghe, Eusebiu Ştefănescu, Florin Piersic. Astăzi, când limba are statut de trimis în lagăr de exterminare, cuvântul prin poezie care ajunge la public şi mai ales la cel tânăr are valoarea şi puterea unei escadrile de vânătoare care apără ţara. (...) Moţu