Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Mihăilescu, despre Mihaela Ursuleasa: „Era un fenomen unic al muzicii româneşti“

Publicat in News Brasov, duminică 5 august 2012 ·

Fostul director al Operei Braşov Cristian Mihăilescu, cel care a cunoscut-o pe pianista Mihaela Ursuleasa încă de la debutul acesteia, când avea doar şapte ani, a spus că Mihaela era un fenomen unic al muzicii româneşti, iar la 12 ani o acompania pe Felicia Filip într-un concert la Braşov.

“Când vorbim de Mihaela Ursuleasa vorbim de un fenomen unic. A fost copilul minune al muzicii româneşti. O continuatoare a unor nume precum Dinu Lipatti sau Radu Lupu, care şi-a început studiile de pian la Braşov cu profesoara Stela Drăgulin, apoi, la 12 ani a ajuns la Conservatorul de la Viena”, a spus Mihăilescu.

El a spus că imediat după Revoluţie, pe când Mihaela avea 12 ani, a regizat un concert la Teatrul Dramatic Braşov, unde mica pianistă a acompaniat-o pe Felicia Filip. “Era mititică atunci, dar atât de serioasă. La şapte ani era deja copilul minune al muzicii româneşti şi nici nu ajungea cu picioarele la pedale. La 12 ani era un nume afirmat şi cânta pe marile podiumuri din ţară şi străinătate”, a spus Mihăilescu.

Fostul director al Operei Braşov a mai spus că pe lângă talentul musical Mihaela era şi o gânditoare, având o vastă cultură. “Ştiu că în afară de compozitorii contemporani îl iubea pe Mozart. Ca şi Mozart a fost şi ea un copil minune al pianului şi amândoi au dispărut la vârste apropiate, Mozart la 35 de ani, iar Mihaela la nici 34″, mai spune Mihăilescu.

În urmă cu o lună, Mihaela Ursuleasa a susţinut un concert la Ateneul Român, urmând ca a doua zi să susţină un alt concert, în acelaşi loc, însă din cauza stării de sănătate a fost obligată să se retragă şi să fie înlocuită de un alt pianist. Mihaela ar fi trebuit să cânte, miercuri, la Bucureşti, alături de Orchestra de Tineret dirijată de Cristian Mandeal, iar sâmbătă mai avea un concert programat la Berlin, potrivit sursei citate.

De asemenea, dirijorul Ilarion Ionescu Galaţi, c

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 5 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°