La capătul lecturii celor trei masive tomuri ale crestomaţiei "Pro şi contra Titulescu”(*), fără doar şi poate cea mai bogată şi edificatoare colecţie de documente privindu-l pe "Marele Tit”, rămâne,totuşi , o întrebare: cine a fost,de fapt, acest atât de îndelung şi de puternic controversat personaj? A fost el, aşa cum îl caracteriza Louis Barthou "o forţă europeană” sau a fost cel despre care Hilter însuşi spunea că " a dus România pe drumuri greşite”?
Pe cine să credem mai întâi? Pe Octavian Goga, poetul şi politicianul abil mânuitor al cuvintelor tari, care vroia să îl nimicească pur şi simplu sub vorbele sale necruţătoare " om –reclamă în care eu nu am crezut niciodată” sau pe Einstein, care, om al ştiinţelor fiind, avea în sânge rigoarea termenilor şi care condidera că " spiritul lui Titulescu era atât de lucid şi atât de perspicace, judecata sa era atât de precisă, încât el era destinat să dezlege problemele”?
La urma-urmelor, nimic nou sub soare! O personalitate de asemenea anvergură are, deopotrivă, discipoli şi detractori, admiratori lucizi şi adversari intoleranţi. Lui Nicolae Titulescu i s-au imputat multe şi felurite lucruri, începând de la opţiunea pentru un pact de asistenţă mutuală româno-sovietic şi până la poziţia intransigentă în chestiuni extrem de sensibile, care angajau interese politice(dar, cu siguranţă, nu numai politice) ale unor mari puteri, ca de exemplu în problema conflictului italo-etiopian. Au fost până şi critici care i-au reproşat lui Titulescu faptul că depăşeşte aria intereselor naţionale angajându-se într-o politică de anvergură europeană. Asta acolo unde alţii, nu puţini şi nu necunoscători, i-au recunoscut meritul de a fi adus România în Europa şi Europa în România!
Fireşte, aici intră în discuţie diversitatea de opţiuni politice caracteristică acelui moment istoric pe care îl traversa România şi , ma
