Mitropoliţii Ilie Iorest şi Sava Brancovici au fost canonizaţi ca „sfinţi mărturisitori“ pentru apărarea ortodoxismului în Transilvania secolului XVII.

În 1955 - în plină beznă comunistă, cum s-ar spune -, s-a făcut canonizarea unor „sfinţi mărturisitori ardeleni". Întrunit la Alba Iulia, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a decis ca la 24 aprilie să fie prăznuiţi Sfinţii Ierarhi Ilie Iorest şi Sava Brancovici.

Cine-au fost aceştia? Istoria Transilvaniei se lasă greu de desluşit, alimentând interpretări contradictorii ale personalităţilor, instituţiilor şi evenimentelor din epoca iluminismului european.

„O luptă-i viaţa...."

Versul lui Coşbuc ar fi un bun laitmotiv al istoriografiei bisericii ortodoxe transilvănene. Ca toate celelalte veacuri ale mileniului doi, şi secolul al XVII-lea ni se înfăţişează în ea ca neistovită luptă a românilor ortodocşi pentru păstrarea „credinţei strămoşeşti". O succesiune neîntreruptă de mitropoliţi transilvăneni traversează acei ani, deşi Mitropolia Ardealului a fost înfiinţată canonic abia în 1864, sub conducerea lui Andrei Şaguna.

Citându-l pe Mircea Păcurariu, autorul „Istoriei Bisericii Ortodoxe Române" (Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe, Bucureşti, 2006), pe românii ardeleni i-au păstorit următorii mitropoliţi în prima jumătate a veacului XVII: Teoctist (menţionat într-un act din 1606 şi pe o piatră funerară); un anume Dosoftei (venit, se pare, din Moldova şi iniţiator, în 1627, al unui sinod la Alba Iulia); Ghenadie al II-lea (Gheorghe de Brad, pe numele de mirean); Ilie Iorest (trimis al domnului moldovean Vasile Lupu) şi Simion Ştefan (hirotonit în Ţara Românească).

Printre faptele de vrednicie ale acestora sunt consemnate rânduielile soborului din 1627, tipărirea „Pravilei de la Govora" (1640) într-un tiraj pentru Transilvania sub num