Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lichiditatea derivatelor, la cote de avarie

Publicat in Bursa, marți 7 august 2012 ·

La debutul săptămânii, speculatorii au stat în expectativă, volumul fiind unul redus. Una din cauzele situaţiei menţionate a fost absenţa cotaţiilor de tip market-maker furnizate de către SSIF WBS pentru contractele DEDJIA_RON, EUR/- USD_ RON, SIBGOLD, EUR/CHF _RON, GBP-/-USD_-RON, EUR/ JPY_RON, PHX. Aceasta se datora, conform unui comunicat de pe site-ul Sibex "unor disfuncţionalităţi tehnice" ale intermediarului. În aceste condiţii, după jumătate de şedinţă numărul contractelor era de numai 700 iar valoarea lor 6 milioane lei, lichiditatea fiind la cote de avarie.

În contextul dat, la ora 16.45, cel mai lichid produs era perechea euro/dolar, tranzacţionată în lei. Numărul contractelor încheiate era de 273 pe scadenţa septembrie. Pentru aceasta, moneda unică pierdea doar 0,04% faţă de dolar şi era cotată la 1,23600 USD după ce, mai devreme, deprecierea fusese şi mai severă. Pe pieţele valutare externe, moneda comună s-a depreciat faţă de dolar după ce Ministrul de Finanţe al Italiei, Mario Monti, a declarat că opiniile divergente privind criza datoriilor din Europa ameninţă viitorul continentului, ca urmare a faptului că Germania şi-a manifestat opoziţia faţă de achiziţii de obligaţiuni. Tot pe segmentul valutar se mai remarca şi perechea euro/leu. Speculatorii au tranzacţionat, până la ora 16.00 pe trei scadenţe: septembrie şi decembrie 2012 respectiv martie 2013. Pentru scadenţa de luna viitoare euro se deprecia cu 1,07% faţă de leu şi era cotat la 4,5950 lei. Numărul contractelor era de 184. Pentru decembrie 2012 direcţia era tot una descendentă, euro pierzând 0,97% şi valorând 4,62 lei. În mod asemănător, în raport cu orizontul îndepărtat, martie 2013, euro valora 4,6301 lei, în scădere cu 1,07%. Dacă vinerea trecută s-a pariat pe scumpirea euro, de această dată speculatorii sibieni au anticipat corect scăderea cursului, confirmată de oficialul BNR, care

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 5 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 2 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 13 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 7 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 11 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 10 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 6 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Rusia a condamnat un cetățean american la 15 ani de închisoare. FSB l-a acuzat că ar fi divulgat secrete biotehnologice

Adevarul acum 8 ore
Americanul Eugene Spector trebuie să petreacă 15 ani în închisoare, după ce un tribunal din Moscova l-a condamnat pentru spionaj într-un proces cu uşile închise. Bărbatul a fost găsit vinovat de transmiterea de secrete biotehnologice către Statele U

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 10 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°