Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vertigo, cel mai bun film al ultimei jumătăţi de secol

Publicat in Timpolis, luni 6 august 2012 ·

Filmul “Vertigo”, de Alfred Hitchcock, s-a clasat pe primul loc al clasamentului celor mai bune filme, realizat în urma unui sondaj al revistei Sight & Sound, informează Variety, sursă citată de Mediafax.

Vertigoa detronat, acum, filmul lui Orson Welles, Cetăţeanul Kane, care a condus clasamentul celor mai bune filme în ultimii 50 de ani.

Sondajul Sight & Sound este rea­li­zat o dată la zece ani, din 1952. De da­ta aceasta, cercetarea a inclus 846 de critici de pe toate continentele, care au ales din 2.045 de filme.

Cetăţeanul Kanea fost câştigă­to­rul a cinci asemenea sondaje, înce­pând din 1962, dar în topul de anul acesta filmul lui Orson Welles s-a clasat pe locul al doilea.

Pe locul al treilea s-a situat Tokyo Story, de Yasujiro Ozu.

Topul 10 al celor mai bune pro­duc­ţii include şi filme mute precum Auro­ra, de F.W. Murnau, Man With a Mo­vie Camera, de Dziga Vertov, şi The Passion of Joan of Arc, de Carl Dre­yer. De altfel, este pentru prima dată când aceste filme au intrat în acest clasament.

Într-un sondaj separat, 358 de regizori din întreaga lume au declarat că Tokyo Story este filmul lor prefe­rat. Acest lucru a făcut ca filmul Ce­tăţeanul Kane, fostul lider, să împartă locul al doilea cu Odiseea spaţială, de Stanley Kubrick. În acest top reali­zat de regizori, Vertigo a ocupat locul al şaptelea.

Printre regizorii care au participat la sondaj s-au numărat Woody Allen, Martin Scorsese, Quentin Taranti­no, Mike Leigh, Guillermo del Toro, Michel Hazanavicius, Aki Kaurismaki şi Bong Joon-ho.

Revista Sight & Sound a fost pu­blicată pentru prima dată în anul 1932. În prezent, ea este editată în 29 de ţări şi are abonaţi din 60 de ţări.

Filmul “Vertigo”, de Alfred Hitchcock, s-a clasat pe primul loc al clasamentului celor mai bune filme, realizat în urma unui sondaj al revistei Sight & Sound

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite aplică taxe vamale de 104% contra Chinei /Casa Albă îndeamnă Beijingul să inițieze NEGOCIERI

Gandul acum 3 ore
Statele Unite vor aplica tarife comerciale de 104% împotriva Chinei, a anunțat, marți seară, Administrația Donald Trump, cerând Beijingului să inițieze negocieri pentru obținerea unui acord reciproc avantajos. ”Tocmai am vorbit cu președintele despr

Jennifer Lopez vine în România. Artista a anunțat când va concerta la București

HotNews acum 9 ore
Jennifer Lopez va concerta pentru prima oară în România. În cadrul turneului său mondial Up All Night Live, artista urmează să susțină un concert și la București, potrivit unui anunț pe Instagram. Jennifer Lopez va susține concertul București pe 27

NBC News: Pentagonul ia în considerare propunerea de a retrage mii de soldaţi din Europa, inclusiv din România şi Polonia

News.ro acum 11 ore
Oficiali de rang înalt ai Departamentului Apărării din SUA iau în considerare o propunere de a retrage până la 10.000 de soldaţi din Europa de Est, inclusiv din România şi Polonia, stârnind îngrijorare pe ambele continente că această mişcare l-ar în

Nicuşor Dan susţine dezbaterea electorală la Palatul Cotroceni. „Văd această locaţie ca un cadru neutru şi adecvat”

Adevarul acum 4 ore
Nicuşor Dan, candidatul independent la alegerile prezidenţiale, consideră că propunerea preşedintelui interimar Ilie Bolojan de a organiza o dezbatere electorală la Palatul Cotroceni este o idee excelentă.

Cel puțin 15 oameni au fost uciși, după ce un tavan s-a prăbușit într-un club de noapte popular din Republica Dominicană

Libertatea acum 6 ore
O tragedie a lovit un club de noapte popular din Santo Domingo, Republica Dominicană. Conform Daily Mail, cel puțin 15 persoane au murit și peste 100 au fost rănite după ce acoperișul s-a prăbușit în timpul unui concert.

UPDATE - Bolojan invită candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni: Nu văd de ce în această sală, unde e locul de muncă al viitorului preşedinte, nu se pot organiza nişte dezbateri foarte corecte/ Reacţia lui Nicuşor Dan

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a invitat pe candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni, unde pot fi organizate dezbateri ”foarte corecte şi foarte cinstite”. ”Cred că ar fi o formulă bună ca, în afară de hologram

Un șofer din București a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, în urma unui conflict legat de acordarea de prioritate

Gandul acum 2 ore
Un șofer în vârstă de 57 de ani a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, după un conflict legat de acordarea de prioritate, a informat Poliția Capitalei. Acest incident a avut loc marți, pe Calea Vitan din Sectorul 3. Tânărul a fost transportat la

Bogdan Teodorescu, conferențiar universitar și consultant politic de renume, a decedat în data de 8 aprilie 2025

Capital acum 12 ore
Născut pe 22 august 1963 în București, Bogdan Teodorescu a avut o carieră prodigioasă în domeniul comunicării și marketingului politic, contribuind semnificativ la dezvoltarea acestor discipline în România.

Doi soldați chinezi care luptau în armata rusă au fost capturați de ucraineni. Volodimir Zelenski cere explicații Beijingului

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi că doi cetățeni chinezi au fost capturaţi în timp ce luptau de partea armatei ruse în regiunea Donețk (est) și a cerut explicații regimului de la Beijing, care susține că este parte neutră în

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Cornel Nistorescu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Cornel Nistorescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

mie.

2°/15°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
sâm.

4°/12°
Iasi
acum

mie.

-0°/7°
joi

0°/7°
vin.

-1°/8°
sâm.

-0°/9°
Constanta
acum

mie.

0°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/6°
sâm.

3°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/8°
joi

-1°/7°
vin.

-1°/5°
sâm.

2°/7°
Timisoara
acum

mie.

-2°/12°
joi

2°/11°
vin.

0°/11°
sâm.

5°/13°